Horodniceanu: Ordonanţa privind interceptările a dat DIICOT perspectiva creării unui serviciu tehnic

| 31 mar, 22:46

Procurorul-şef al DIICOT, Daniel Horodniceanu, a afirmat că ordonanţa privind supravegherea tehnică a dat perspectiva creării unui serviciu în domeniu pe care instituţia ar fi trebuit să îl aibă.

"În momentul în care decizia Curţii Constituţionale a fost emisă s-a creat un vid, iar noi am fost puşi în situaţia de a gândi variante de rezervă în ceea ce urma să facem, pe ceea ce aveam în lucru la acel moment. Trebuie să mărturisesc că DIICOT i-a convenit dintr-o perspectivă ordonanţa de urgenţă, pentru că ne-a creat perspectiva creării unui serviciu tehnic pe care trebuia să-l avem de o bună bucată de vreme şi pe care sperăm că-l vom lărgi în perioada următoare", a afirmat Horodniceanu, joi, la o dezbatere organizată la Palatul Parlamentului. 

În opinia sa, decizia CCR este "salutară, dintr-o perspectivă", dar nu a înţeles "în ce mod era alterat mijlocul de probă". 

"Parcurgând decizia Curţii Constituţionale, care dintr-o perspectivă este salutară, nu am înţeles exact în ce mod era alterat mijlocul de probă de intervenţia ofiţerului de la SRI. Prin faptul că discutăm despre un organ militarizat? Nu cred, pentru că avem şi instanţe şi Parchete militare, deci avem magistraţi militari în România. Prin faptul că ofiţerii SRI nu sunt ofiţeri de poliţie judiciară? Cu siguranţă, da, nu au fost şi nu vor fi niciodată ofiţeri de poliţie judiciară", a adăugat el. 

Horodniceanu a spus că a interpretat textul ordonanţei în sensul că atribuţiile de urmărire penală acordate ofiţerilor şi agenţilor de la SRI se referă doar la punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică. 

"Din textul deciziei rezultă că judecătorii Curţii sunt de acord că în ceea ce priveşte infracţiunile de siguranţă naţională şi terorism SRI poate acorda suport tehnic organelor abilitate, adică DIICOT. (...) Ministerul Afacerilor Interne nu are nici la acest moment un serviciu dedicat combaterii infracţiunilor de siguranţă naţională şi de terorism, iar în modul în care am interpretat textul ordonanţei, personal, a fost că, în ceea ce priveşte acordarea de atribuţii de urmărire penală ofiţerilor şi agenţilor de la SRI, se referă doar la punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică", a explicat Horodniceanu. 

El a adăugat că, în prezent, România este una dintre puţinele ţări care nu au atentate teroriste 'vizibile'. 

"România astăzi este singura ţară din Europa care nu are dealeri de droguri vizibili în stradă. România este una din puţinele ţări care nu are atentate teroriste vizibile. România este una dintre ţările în care, de exemplu, mafia rusă nu are un reprezentant şi cred că este singura din estul Europei. Aceste lucruri s-au realizat în timp prin activitatea susţinută atât a procurorilor din cadrul Direcţiei, dar şi a partenerilor lor instituţionali", a afirmat şeful DIICOT.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ