Hrebenciuc: Tot ce facem ca parlamentari e trafic de influenţă

| 25 sep, 2013

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Viorel Hrebenciuc, le-a spus deputaţilor, în şedinţa Biroului Permanent, că orice telefon pe care îl dau ca să ajute o primărie din colegiul lor este trafic de influenţă, iar Legea 78/2000 privind prevenirea şi sancţionarea faptelor de corupţie le creează dificultăţi.

Discuţia a pornit de la democrat-liberalului Ioan Oltean, care a cerut acordul conducerii Camerei pentru a solicita Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor să dezbată proiectul de lege privind reglementarea activităţii de lobby în România, care apoi să fie analizat de plenul acestui for legislativ, scrie Mediafax.

"Da, sunt de acord. Domnule Ciucă (preşedintele Comisiei juridice) vă rog să luaţi notă de treaba aceasta pentru că acum tot ce facem ca parlamentari este trafic de influenţă. Cu ocazia aceasta să ne uităm atent şi la Legea 78/2000 (Legea privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie - n.r.), pentru că aceasta este chestiunea care ne creează dificultăţi în activitatea noastră de parlamentari - orice telefon pe care îl daţi ca să ajutaţi o primărie din colegiul dumneavoastră este trafic de influenţă. Ţin să vă învederez acest lucru", a avertizat Viorel Hrebenciuc, la şedinţă, citat de Mediafax.

Liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader, a arătat că traficul de influenţă este legat de "voturi". "Motivul este: câştigi traficul de influenţă că aduci voturi. Acesta este şi mai periculos", a spus Toader.

Preşedintele Comisiei juridice, Bogdan Ciucă, a susţinut că, la sfârşitul vacanţei parlamenatre, Comisia juridică a avut o dezbatere pe subiectul reglementării activităţii de lobby, în parteneriat cu Institutul de Cercetări Juridice al Academiei Române, iar activitatea de lobby "nu are nimic de-a face cu traficul de influenţă".

"Concluzia a fost că se cere reglementarea acestei activităţi de lobby tocmai din perspectivele pe care şi dumneavoastră aici în mare parte le-aţi prezentat. Activitatea de lobby nu are nimic de-a face cu traficul de influenţă, nu este o exceptare de la Legea privind traficul de influenţă", a precizat Ciucă.

El le-a explicat colegilor săi că activitatea de lobby este "o activitate de reprezentare profesionistă a unei persoane, a unui individ sau a unei societăţi în procesul de reprezentare a intereselor".

Ciucă i-a invitat pe deputaţii prezenţi, la un exerciţiu de imaginaţie, dând ca exemplu "o fabrică de şuruburi". "Imaginaţi-vă că există o asociaţie a celor care fabrică şuruburi - sunt foarte buni în a fabrica şuruburi, dar nu ştiu cum, nu au cuvintele, nu au vocabularul, nu au exerciţiul gesturilor legale pe care trebuie să le facă în faţa autorităţilor pentru a-şi reprezenta interesele şi, atunci, apelează la cineva care poate să facă asta într-o manieră profesionistă. Cam acestea au fost concluziile unei conferinţe la care au participat şi reprezentanţi din partea Bruxelles-ului şi se cere o reglementare moderată, este adevărat, înţeleaptă şi cu o delimitare clară a acestei activităţi de lobby faţă de traficul de influenţă", a spus Bogdan Ciucă.

După aceste intervenţii, Viorel Hrebenciuc a cerut să se facă "o notă" pe acest subiect, arătând că el urma să fie invitat la un seminar la Ambasada Statelor Unite ale Americii, la care participau reprezentanţi ai Asociaţiei oamenilor de afaceri româno-americani.

"Tema seminarului este «Transparenţa în consultări». Dânşii discută de consultările pe care le fac parlamentarii cu grupurile industriale, cu societăţile comerciale şi aşa mai departe. Eu nici nu vreau să mă duc cu gândul ce ar însemna la noi să facem aşa ceva în condiţiile prezentei legislaţii. În alte părţi este o chestiune normală", a adăugat Hrebenciuc.

 

loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO
h
Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ