Ia-mă nene, cu Elena Udrea: Exerciții de imagine ieftine, pentru politicieni dotați

Felicitări, doamna Udrea, asta e mai tare chiar decât aia cu pantofii cu toc oferiți ca ajutoare sinistraților, când cu inundațiile! Dar, grăbiți-vă, căci a scris și la ziar că Poliția Rutieră ar vrea interzicerea autostopului, prin lege...

Suita de gesturi politice demonstrative, la marginea ridicolului desuet interbelic, a fost deschis pentru PDL de Emil Boc, prin celebra scenă cu coasa, o prostie atât de colosală încât ar fi presupus, în mod normal, ca toți consilierii de imagine ai partidului liberal-democrat să fie obligați să fie puși la colț, unde să scrie de 100 de ori ”promit să nu mai fac propuneri cu conotații negative”.

A urmat pentru Boc alt episod, nu atât de celebru, dar de o demagogie la fel de ieftină: premierul mobilizând ditamai elicopterul, o huidumă capabilă să ridice un tanc și să facă un tur de orizont cu el de câteva ori, pentru a ”inspecta trupele” aflate la deszăpezire. De îndată ce ajuns acolo, micuțul Napoleon de dreapta a pus mânuțele lui pe o lopată de protocol și a vâslit vajnic de 3, ba nu, de 4 ori un praf de zăpadă, în timp ce presa, docilă, imortaliza evenimentul. Frumos, nu? Nu atât de frumos pe cât de costisitor. Numai cu banii dați pe combustibilul elicopterului, o armată de tractoare ar fi fost capabile să dea câteva tone de zăpadă, adică ceva mai mult decât a luat în vârful lopeții mititelul premier Boc.

Ulterior, la epopeea zăpezii de dreapta și-a adus contribuția și MRU, premierul lovit de patima nebună a vacii de Kobe, servită pe bani publici. Pentru că imaginea napoleoniană a lui Boc dăinuia încă iar MRU a vrut să fie original, echipa de consilieri de imagine a făcut un remake rapid după una din vizitele pe front ale controversatului mareșal Antonescu.

Privind crunt și supărat spre camere, MRU a jucat perfect rolul de pater patriae, într-un fel care i-a determinat pe admiratorii săi cei mai apropiați să-și exprime regretul că premierul nu are și o mustață pe măsură, accesoriu care i-ar fi permis să joace cu aceeași prestanță chiar și rolul lui Stalin muștruluind trupele. E drept că MRU a cam dat rasol la un moment dat, certând moșnegii și babele provinciei înzăpezite că nu ies a lopată, exact în același timp în care ofițerii armatei declarau prin buletinele de știri că sunt nevoiți să dinamiteze zăpada înghețată bocnă, dar nimeni nu-i perfect iar premierul era prea ocupat cu filmările de propagandă ca să mai urmărească și buletinele de știri.

Având în vedere că nu mai au la dispoziție flotilă aeriană ci stau pe băncuța incomodă a opoziției, iarna asta liberal-democrații și-ar fi putut lua o binemeritată pauză de la gesturile ridicole și obositoare. Ar fi putut, dacă n-ar fi fost spiritul de sacrificiu și abnegația despletită a Elenei Udrea, care, văzând că nimeni nu se oferă, a sărit cu bravură pe baricada rămasă liberă, cu steagul pocinogului politic ridicat vajnic, ca-n tabloul lui Delacroix, în care Libertatea conduce poporul.

Pentru că Udrea e un politician modern, s-a oferit să conducă poporul, la propriu, cu mașina personală. Blonda lui Băsescu și-a deschis inima și portierele, declarând pe pagina sa de Facebook că vine spre Bucureşti dinspre Borsec şi că se oferă să îi transporte cu maşina personală pe cei care au rămas înzăpeziţi.

Din categoria pildelor politice nemuritoare, demne de un panteon al neamului, gestul Elenei Udrea este o exemplificare incontestabilă a spiritului de sacrificiu. Nu din partea Elenei, însă, ci din partea nefericiților autostopiști care ar fi fost constrânși să asculte până la București, pe un drum de cel puțin 3 ore și jumătate, numai povești cu grozăviile la care supun țara Ponta și Antonescu.

Felicitări, doamna Udrea, asta e mai tare chiar decât aia cu pantofii cu toc oferiți ca ajutoare sinistraților, când cu inundațiile! Dar, grăbiți-vă, căci a scris și la ziar că Poliția Rutieră ar vrea interzicerea autostopului, prin lege...

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

6 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ