INCREDIBIL! Un rege BIBLIC a scris o carte cu efecte DIABOLICE. Care este aceasta

| 14 iul, 2014

Cheia lui Solomon este o carte de magie ocultă. Legenda pretinde că a fost scrisă chiar de „regele Solomon”. Ea prezintă pentagrama și instrucțiunile necesare pentru invocarea cu ajutorul acesteia a demonilor, alături de sacrificiile care trebuie aduse acestora din urmă. Aceste lucrări antice asigură cunoașterea necesară pentru repetarea acestor ritualuri generație după generație.

Nucleul central al cavalerilor templieri era implicat în ritualuri de magie neagră și nu de puține ori templierii au fost acuzați de satanism și de respingere a creștinismului sub motiv că îl neagă pe Cristos și scuipă pe cruce. Se spune că se închinau unui demon foarte puternic pe nume Bafomet, un simbol al magiei negre, cunoscut și sub numele de Țapul din Mendes. Capricornul (capra sau țapul, simbolizat și de unicorn) este semnul inițiatului și reprezintă puterea politică, în timp ce Leul (Soarele) reprezintă puterea regală.

CITEȘTE ȘI: O nouă teorie INCREDIBILĂ adusă în actualitate: Iisus s-ar fi născut pe teritoriul Geției, România de astăzi

De aici a apărut expresia potrivit căreia leul este regele junglei și de aceea este leul prezent pe steagul familiei regale britanice.
Zodia Capricornului este guvernată de planeta Saturn, în timp ce zodia Leului este guvernată de soare. De aceea, sataniștii și magicienii negri se concentrează foarte mult asupra celor doi aștri cerești în timpul ritualurilor lor. Din acest motiv, planeta Saturn are un impact vibratoriu mult mai puternic asupra pământului decât sunt dispuși astrologii să recunoască. În astrologie, Saturn este considerat planeta care guvernează legea şi autoritatea. Potrivit astrologilor, el este semnul astrologic al Angliei, centrul controlului global.

CITEȘTE ȘI: Ce nu îţi IMAGINAI despre Iisus Hristos! Descoperirea care va schimba CREŞTINISMUL

 

Se presupune că numele de Bafomet derivă din două cuvinte grecești care înseamnă botez, sau înțelepciune, sau cunoaștere (inițiere), iar dr. Hugh Schonfield unul din experții care au studiat Manuscrisele de la Marea Moartă, susține că dacă folosim codul esenienilor, cuvântul Bafomet poate fi tradus prin „Sophia”, zeița gnosticilor şi cuvântul grecesc pentru înțelepciune. Sophia este un alt nume frecvent acordat energiei feminine. Schonfield este sigur că există o legătură între templieri şi esenieni. La fel de sigur sunt și eu. El a demonstrat că templierii au folosit același cod ca și esenienii: Cifrul Atbash folosit în anumite Documente de la Marea Moartă. Alte acuzații care li s-au adus templierilor erau că omoară copii și le învață pe femei cum să avorteze.

 

CITEȘTE ȘI: TOȚI O FACEM, DAR ȘTIM DE CE? Ce înseamnă aprinderea lumânărilor și tămâiei

Este adevărat că majoritatea acestor mărturisiri s-au făcut sub tortura aplicată de sataniștii Bisericii Romane, supranumiți Inchiziție, dar nu toate relatările de acest fel provin din astfel de surse, iar argumentele sunt atât de consistente încât ar fi ridicol să le respingem în bloc. Cel puțin una dintre acuzații poate fi dovedită: templierii au fost implicați în ritualuri de ucidere rituală a copiilor și foloseau femei de prăsilă pentru a naște copii și a avorta fetuși pe care să-i sacrifice unui „zeu” demoniac. Astfel de ritualuri continuă să fie aplicate și astăzi, iar structura satanică a abuzurilor și crimelor rituale este controlată de aceeași rețea de societăți secrete la a cărei expansiune au contribuit într-o asemenea măsură chiar templierii înșiși. Mărturia unuia dintre ei, Squin de Flexian, afirmă că erau puși să jure că nu vor părăsi niciodată ordinul și că vor promova interesele acestuia prin orice mijloace, bun sau rele. Nici o crimă comisă în onoarea sau în beneficiul ordinului nu era considerată un păcat. Flexian a vorbit de asemenea de sacrificarea copiilor și de fetușii avortați.

Exact aceeași situație o regăsim în cercurile interioare ale francmasoneriei.  Șamanul zulu Credo Mutwa mi-a spus că prin comparație cu ritualurile francmasone la care a asistat în Statele Unite şi în Marea Britanie, ceremoniile voodoo şi de magie neagră din Africa pălesc.

CITEȘTE ȘI: Cea mai nouă versiune de APOCALIPSĂ: Ne vom MÂNCA între noi

 

Parola secretă a francmasoneriei este Tubal Cain, un descendent al biblicului Cain, în realitate un hibrid creat de Anunnaki. Se spune că sora lui Tubal Cain, Naamah, a fost cea care a adoptat canibalismul şi care a făcut primele sacrificii umane în această lume. Tubal Cain este considerat părintele vrăjitoriei şi al magiei, ceea ce explică de ce numele său a devenit parola francmasoneriei.
„G-ul” din simbolul francmasoneriei se referă la Gnosticism (cunoaștere), dar şi la cuvântul „generație” sau la riturile fertilității şi sexuale ale lui Baal şi Ashtaroth. Cu siguranță, este asociat și cu cuvântul „genetic”. „G-ul” apare în logo-ul trustului Gannett care a cumpărat o sumedenie de ziare și de posturi de televiziune în SUA, publicând, între altele, cotidianul național USA Today. Linia genealogică a familiei de Medici, aparținând Nobilimii Negre din Veneția, cea care a finanțat călătoria lui Cristofor Columb în America, a inclus-o printre membrele sale şi pe Catherina de Medici, regina Franței, despre care există mărturii că ar fi făcut sacrificii umane la o Misă Neagră la care a participat în secolul XVI. A fost sacrificat atunci un băiat tânăr, iar sângele acestuia a fost folosit pentru o invocație în vederea salvării fiului ei, Philip, aflat pe patul de moarte. La gât, Medici purta un talisman cu numele unui demon satanic, Asmodei. Benjamin Franklin, unul din așa-zișii stâlpi ai Bisericii Creștine şi părinte fondator al Statelor Unite, a fost membru al Clubului Satanic Hellfire (n.n. Focul Iadului). La subsolul casei din Londra în care a locuit în acea perioadă s-au găsit recent cadavrele a șase copii și patru adulți, datate în perioada în care Franklin sa aflat acolo. Adolf Hitler și naziștii erau sataniști, la fel ca și „adversarii” lor, Winston Churchill și Franklin Delano Roosevelt.

Se pare că Rothschild-zii , cunoscuți mai demult sub numele de Bauer (o familie ocultă germană cu o reputație foarte sinistră), folosesc ritualurile satanice canaanite, în timp ce alte linii genealogice de sorginte celtică, precum St Clair/Sinclair-ii, preferă sistemul druidic. Una din familiile cele mai puternic implicate în satanism este Astor, al cărei nume este inspirat de zeitatea satanică Ashtaroth (Ashtar). Astor-ii au legături foarte strânse cu familia regală britanică, aflându-se în centrul scandalului Profumo din anul 1963, când ministrul britanic al apărării, John Profumo, a fost forțat să-și dea demisia după ce a mințit Camera Comunelor în legătură cu o afacere amoroasă legată de Christine Keeler, o prostituată de lux care avea simultan legături şi cu un agent KGB rus.

CITEȘTE ȘI: Prima IMAGINE a lui IiSUS HRISTOS descoperită de arheologi! Cum arată Mântuitorul

 

Cel care i-a prezentat-o pe Keeler lui Profumo a fost Stephen Ward, un sado-masochist și magician negru care locuia într-o casă construită pe domeniul Astor-ilor de la Clivedon, în Berkshire. Povestea a fost mult mai complicată decât ceea ce a avut dreptul să afle opinia publică şi dacă va ieşi vreodată la iveală, va arunca o lumină nouă asupra unor practici extrem de necurate aplicate de cele mai înalte eșaloane ale societăţii britanice, inclusiv de Windsor-i. Prinţul Philip îl cunoştea pe Stephen Ward, iar Lordul Mountbatten a fost unul din oaspeţii invitaţi la „partida de înot” de la Clevedon care a jucat un rol atât de important în căderea lui Profumo.[...]

 


Sursă: efemeride.ro

loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO
h
11 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
24 iul, 2014
Părintele Potlogărie
► De ce vreţi să fiţi preot?
a) pentru că îmi place (10 puncte)
b) pentru că „profesor de religie“ e o meserie penibilă (50 de puncte)
c) pentru că îmi permit taxa de primă înmatriculare în BOR (100 de puncte)

► Aţi preacurvit vreodată?
a) nu (0 puncte)
b) niciodată. Eu curvesc moderat, nu întrec niciodată măsura (10 puncte)
c) uneori, dar numai cînd era dezlegare la peşte (100 de puncte).

► Etica în comunitate: v-aţi lăsa sedus de o enoriaşă?
a) nu (0 puncte)
b) da (0 puncte)
c) da, dar numai dacă este o enoriaşă de post (100 de puncte)

► Că veni vorba: care dintre posturi trebuie respectat obligatoriu?
a) postul Paştelui (10 puncte)
b) postul Crăciunului (10 puncte)
c) postul Trinitas TV (100 de puncte)

► Test de perspicacitate: cum deosebiţi o călugăriţă reală de una falsă?
a) călugăriţa falsă are tocuri (10 puncte)
b) călugăriţa falsă are nunchaku în loc de mătănii (10 puncte)
c) călugăriţa falsă nu are gemeni cu un confrate local (100 de puncte)

► Credeţi în Dumnezeu?
a) desigur! (0 puncte)
b) da, chiar dacă m-a dezamăgit nasol la pokerul de aseară (10 puncte)
c) staţi puţin, ce treabă are Dumnezeu cu Biserica? (100 de puncte)

► Cum calculaţi tariful pentru înmormîntări:
a) pe kilometru (10 puncte)
b) pe oră (10 puncte)
c) pe kilogram (10 puncte)

► Care este formula corectă de adresare către un superior ierarhic:
a) sfinţia voastră (10 puncte)
b) preasfinţia voastră (10 puncte 6,66 puncte bonus)
c) să trăiţi, ordonaţi! (100 de puncte)

► Unde vă vedeţi peste 5 ani?
a) în mijlocul enoriaşilor (0 puncte)
b) într-o parohie urbană (10 puncte)
c) într-un Porsche ultimul tip (100 de puncte)
24 iul, 2014
Arsenie Boca
► Atunci când Dumnezeu a spus “Să fie lumină !”, cita din Arsenie Boca.
► Se spune că Dumnezeu a făcut Pământul, Soarele, Luna, stelele, plantele, animalele şi omul. Pe Dumnezeu l-a făcut Arsenie Boca. De mai multe ori şi în poziţii diferite.
► Moise a primit Cele 10 Porunci de la Arsenie Boca.
► Când merge la culcare, Bau-Bau se uită în şifonier şi sub pat ca nu cumva Arsenie Boca să fie acolo.
► Arsenie Boca a scris un almanah gastronomic intitulat “Cartea de bukkake”, datorită faptului că iubea credincioşii exact ca sarea-n bukkake. În curând va fi editat un al doilea volum denumit “Bukkake tradiţionale”.
► Atunci când Iisus a înviat, a suferit un preinfarct în momentul în care a auzit că pe Pământ există unul mai tare ca el. Era vorba despre Arsenie Boca.
► Arsenie Boca a fost cel care a creat prima carte de colorat inspirată din mitologia ęvręíąscă. Aceasta este Biblia. În curând va fi lansată şi pe vinil în interpretarea părintelui Maricel Pedofileanul.
► Arsenie Boca ştie ce este lerul despre care cântă Ştefan Hruşcă.
► Arsenie Boca a inventat motorul cu agheasmă.
► Arsenie Boca n-a avut copii, dar el e adevăratul tată al lui Luke Skywalker.
► Arsenie Boca îl vede pe Omul Invizibil.
► Dacă tu ai 10 lei şi Arsenie Boca are 10 lei, Arsenie Boca are mai mulţi bani ca tine.
► Arsenie Boca e atât de tare, încât Chuck Norris şi Superman laolaltă nu-l pot egala.
► Nu există lesbiene, ci doar femei care încă nu l-au cunoscut pe Arsenie Boca.
► Arsenie Boca nu poartă ceas. El decide cât e ora.
► Arsenie Boca a înghiţit odată un borcan de somnifere. L-au facut să clipească.
► Când Arsenie Boca s-a hotărât să fumeze, ţigările au început să se îmbolnăvească de cancer.
► Dacă Arsenie Boca ar fi purtat elice în loc de scufie, s-ar fi numit Arsenie Belişcopter.
23 iul, 2014
Breaking news de la BOR
Conflict în stil mafiot între două bande de preoţi

Având reputaţia unui loc al moralităţii şi al regăsirii sufleteşti, Catedrala Patriarhală a fost, cu puţin timp în urmă, scena unui atac nemaiîntâlnit. Fiind înarmaţi cu săbii Jedi, câţiva membri ai clanului “Popii Căldărari”, au descins în zona de influenţă a rivalilor din clanul “Popii Ursari”. Disputa a izbucnit din cauza neînţelegerii generate de banii obţinuţi în urma pelerinajului organizat la moaştele făcătoare de minuni ale Ciocănitoarei Woody. Până la momentul intervenţiei trupelor speciale de călugări, Bătaia Cea Ruptă din Rai a avut unele consecinţe nefaste pentru ambele tabere: veşminte sfâşiate, credinţe sparte şi haruri fracturate.

Printre cei reţinuţi se numără şi Cuviosul Sofronie, zis şi Tămâie, temut membru al “Popilor Căldărari”, dat în urmărire generală pentru un lung şir de minuni comise cu sânge rece folosind sfântul Levier. “De fiecare dată s-a bazat pe relaţiile lui la Muntele Athos pentru a ocoli legea divină, dar iată că am reuşit să-l arestăm. Va posti şi va face canoane aspre pentru mult timp de acum încolo. Mai pe scurt, a pus-o de mântuire.”, a declarat monahul Ilarie.

Părintele Coşmelie, purtător de cuvânt al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, susţine că mulţumită capturării membrilor celor două clanuri, credinţa strămoşească dacică ortodoxă îşi va putea recăpăta locul binemeritat în inimile enoriaşilor.
22 iul, 2014
Părintele Alcoolie
Stimaţi credincioşi, vedeţi că mâine vin să vă miruiesc. Tarifele sunt după cum urmează:
1. 100 de lei - Evanghelia, patrafirul, crucea şi mâna dreaptă, plus bonus de tămâiere all-inclusive;
2. 80 de lei - Patrafirul, mâna dreaptă şi şomoiogul de busuioc cu care vă dau în freză;
3. 50 de lei - Patrafirul şi crucea plus mâna stangă cu care mă scarpin la boaşe;
4. 20 de lei - Doar patrafirul, zgârciţilor. Să nu vă imaginaţi că intraţi în rai cu banii ascunşi în chiloţi;
5. 10 lei - Vă dau să pupaţi salamul bărbos, că altceva nu meritaţi, tăntălăilor;
6. 5 lei - Îmi şterg posteriorul cu mutrele voastre diforme;
7. Moca - Să mergeţi la biserică să vă agheasrnuiască părintele Cocalarie, sărăntocilor.
21 iul, 2014
Breaking news de la BOR
Biserica Ortodoxă Română a lansat şamponul mănăstiresc

Doamnelor şi domnilor, fraţi şi surori! Deoarece nu doreşte ca drept-credincioşii să intre în contact cu produse de provenienţă păgână, Preafericitul Patriarh Daniel a hotărât ca aceştia să folosească doar şamponul Arsenie Boca, plin de har, 100% ortodox, destinat spălării pe creier.

Puteţi gândi cu propria minte fără să aveţi nevoie de clişeele promovate de preoţi? Creierul dumneavoastră funcţionează ireproşabil? Logica, raţiunea şi spiritul critic vă definesc? Aveţi bacalaureat sau aţi finalizat studiile universitare? Noul şampon Arsenie Boca vă eliberează de aceste afecţiuni diabolice, permiţând doar „învăţăturile” Bisericii. Aveţi îndoieli în privinţa religiilor şi a zeilor? Doriţi să scăpaţi de păcatul strămoşesc: circumvoluţiunile? Neuronii constituie o povară? Sinapsele vă incomodează? Harul şamponului Arsenie Boca face ca toate aceste impedimente apăsătoare să dispară ca prin minune, lasându-vă creierul neted astfel încât muştele să vă poată patina pe el.

Reţineţi faptul că doar astăzi Biserica Ortodoxă Română vă vine în ajutor pentru a ajunge în Rai. Cumpărând produsul de mai sus, primiţi, în mod suplimentar, un pachet de lumânări şi o porţie de colivă. Toate acestea la preţul de numai 30 de arginţi! Nu mai aşteptaţi! Sunaţi chiar acum la 0722.666.666 şi veţi beneficia de o promoţie de-a dreptul divină!

Folosiţi zilnic şamponul Arsenie Boca pentru a avea o minte ageră precum cea a unei râme călcată de tramvai! Cel mai bun remediu împotriva maladiei numită inteligenţă!!!

Şamponul Arsenie Boca - pentru că meritaţi!

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ