Cel mai mare MISTER al creştinismului ar putea converti toţi ateii

| 19 iun, 2014

Chivotul Legii este un scrin, special confecţionat pentru că cele zece porunci să fie depuse în deplină siguranţă, năstrapa sau vasul de aur cu mâna ce le aducea aminte creştinilor cum au fost hrăniţi de către Iisus, toiagul lui Aaron şi ulterior autograful Pentateuhului lui Moise. Dovada prezenţei divine sălăşluia permanent asupra obiectului de cult iar preoţii ce vegheau asupra sa erau consacraţi cu sfinţenia slujbei.

Cum a fost confecţionat?

Cortul Mărturiei împreună cu Chivotul Legii, au însoţit poporul evreu pe întreaga durată a călătoriei rătăcitoare şi până la construirea primului templu în Ierusalim. Chivotul Legii era legătura supremă intre Dumnezeu şi poporul său evreu. Din această cauză Chivotul Legii se mai numea şi Sicriul Legii, Arca Mărturiei (aron ha edut) sau Tabernacol.

“Apoi Betaleel a făcut Chivotul din lemn de salcâm, lungimea lui era de 2 coti şi jumătate, lăţimea de un cot şi jumătate şi înălţimea de un cot şi jumătate. L-a poleit cu aur curat pe dinăuntru şip e dinafară, şi i-a făcut un chenar de jur împrejur. A turnat peste el 4 verigi de aur, pe care le-a pus la cele 4 colţuri ale lui: 2 verigi de o parte şi 2 verigi de cealaltă parte. A făcut nişte drugi de lemn şi i-a poleit în aur. A barat drugii în verigile de la cele 2 laturi ale Chivotului, ca să ducă Chivotul. A făcut şi capacul ispăşirii din aur curat; lungimea lui era de 2 coti şi jumătate, şi lăţimea de un cot şi jumătate. A făcut 2 heruvimi de aur bătut la cele 2 capete ale capacului ispăşirii, un heruvim la un capăt şi un heruvim la celălalt capăt, heruvimii i-a făcut pe capacul ispăşirii la cele 2 capete ale lui. Heruvimii erau cu aripile întinse deasupra, acoperind capacul ispăşirii cu aripile lor, şi uitându-se unul la altul. Heruvimii stăteau cu faţa întoarsă spre capacul ispăşirii” (Exod 37.1).

O staţie de emisie recepţie?

Extrapolând puţin şi luând în calcul teoriile conspiraţioniste, Chivotul Legii se presupune că a fost un fel de “staţie” prin care evreii puteau să comunice cu divinitatea. Aceasta poate să fie explicaţia pentru care evreii purtau în exodurile lor Chivotul Legii. Este oare posibil ca în acele vremuri tulbure, reprezentanţii poporului evreu să comunice cu Dumnezeu? Oare ei trebuiau să respecte şi să execute ordinele pe care le primeau prin intermediul Chivotului?

Dovada prezenţei divine se vedea asupra Chivotului Legii zi şi noapte. Preoţii care slujeau înaintea lui erau consacraţi cu “sfinţenia acestei slujbe sfinte”. Ei purtau un pieptar cu o ţesătură de pietre scumpe de diferite materiale, la fel cu acelea care alcătuiesc cele 12 temelii ale cetăţii lui Dumnezeu. Când erau aduse probleme dificile înaintea judecătorilor, ei le trimiteau la preoţi, care îl întrebau pe Dumnezeu, care le răspundea. Dacă el era de acord, un nimb de lumina strălucea pe piatră scumpă din dreapta. Dacă el dezaproba, un abur sau un nor se aşeză pe piatra din stânga. Când marele preot intra în sfânta sfintelor, o dată pe an, şi slujea înaintea Chivotului, Dumnezeu îi răspundea prin voce, lăsa ca razele de lumină sacre să strălucească pe heruvimul din dreapta, ca semn de aprobare sau favoare. Un nor se aşeză peste heruvimul din stânga dacă cererile erau refuzate.

Atunci când evreii au nesocotit poruncile lui Dumnezeu, Chivotul le-a fost capturat de către adversarii lor filistenii, într-o bătălie.

Atunci s-au înspăimântat Filistenii, căci ziceau : «Dumnezeul lor a venit la ei în tabără». Apoi au zis : «Vai de noi ! Căci n-a mai fost asemenea lucru nici ieri, nici alaltăieri ! Ieş. 14, 25.

Vai de noi ! Cine ne va scăpa din mâinile acestui Dumnezeu puternic ? Acesta este acel Dumnezeu Care a bătut pe Egipteni cu tot felul de pedepse în pustiu. Ieş. 7, 8. Îs. 43, 13.

Şi s-au luptat Filistenii cu Israeliţii şi au fost înfrânţi aceştia, şi a fugit fiecare în cortul său ; bătălia aceasta a fost foarte mare, căzând dintre Israeliţi treizeci de mii de pedestraşi. Şi a fost luat chivotul legii Domnului, iar cei doi fii ai lui Eli, Ofni şi Finees, au murit. Ps. 77, 60-64.

Din acest moment Dumnezeu a dorit ca “staţia” de comunicare să ajungă în mâna duşmanilor evreilor pentru că lecţia despre credinţa să le fie oferită ambelor popoare.

Din cauza preoţilor păcătoşi, Eli, Hofni şi Fineas, Dumnezeu a îngăduit ca Sfântul Chivot al Legii să fie luat de duşmanii filisteni. Motivul a fost să-I arate lui Israel cât de zadarnic este să creadă în Chivot în timp ce profana poruncile sale. Filistenii nu au îngăduit să-l deschidă. Ei l-au avut timp de 7 luni, timp în care Chivotul Sfânt le-a nimicit zeul păgân (pe Dagon). L-au cărat cu groază din loc în loc, fiind urmaţi de nimicire de la Dumnezeu. Întrebându-şi preoţii şi ghicitorii ce să facă, au fost sfătuiţi să trimită Chivotul poporului căruia îi aparţinea.

Îngerii lui Dumnezeu au condus Chivotul pus într-un car tras de 2 vaci înapoi la Israel. Dumnezeu şi-a învăţat poporul că, în timp ce Chivotul era groază şi moarte pentru cei ce nu-i ascultau poruncile, era binecuvântare pentru cei ce le ascultau.

Atunci au trimis şi au adunat toate căpeteniile Filistenilor şi au zis : «Trimiteţi de aici chivotul Dumnezeului lui Israel ; lăsaţi-l să se întoarcă la locul său, ca să nu ne ucidă pe noi şi pe poporul nostru». Căci groază de moarte era în tot oraşul şi mâna Domnului apăsa foarte tare asupra lor, de cum venise acolo chivotul Dumnezeului lui Israel. 1 Reg. 1, 18. Am. 1, 8. Sof. 2, 4.

După ce a terminat construirea templului, Solomon i-a adunat pe bătrânii lui Israel şi pe oamenii cu cea mai mare influenţă să aducă Chivotul din cetatea lui David. Au adus Chivotul, cortul întâlnirii şi toate uneltele sfinte care erau în cort. Dar din cauza încălcării poruncilor şi a faptelor rele, Dumnezeu a îngăduit că Israel să meargă în robie şi templul să fie distrus. Înainte de distrugerea templului, Dumnezeu a făcut cunoscută soarta acestuia câtorva dintre slujitorii Săi credincioşi. Chiar înainte de distrugerea templului, ei au luat Chivotul ce conţinea tablele de piatră scrise de Dumnezeu şi l-au ascuns într-o peşteră.

Chivotul este în Etiopia

Conform tradiţiei, Chivotul a sosit în Etiopia mulţumită lui Menelik, fiul lui Solomon şi al Reginei din Saba, care şi-a vizitat ca adult tatăl la Ierusalim. Aflat în Oraşul Sfânt, Menelik a furat Chivotul şi l-a dus în Aksum, unde a fondat un regat devenind primul suveran al acestuia. Aceasta dinastie a guvernat Etiopia până la căderea împăratului Haile Selassie, în 1974. Această teorie nu este susţinută de documente dar se pare că preţiosul artefact exista şi în ziua de astăzi în Etiopia.

Abuna Pauolos, patriarhul Bisericii Ortodoxe din Etiopia, susţine că „Chivotul Legământului se afla în Etiopia de multe secole”. Conform patriarhului, Chivotul este păstrat într-o biserică a cărei locaţie este ţinută secretă. Pentru a apăra relicva sacră, o copie a chivotului a fost postata în absolut fiecare biserică etiopiană. Prezenţa sa în Etiopia este susţinută şi de istorici, cei care atestă faptul că artefactul a fost mutat în această ţară africană încă din secolul VII i. Hr.

Chivotul Legii o cutie temporală a civilizaţiei dispărute din Atlantida?

O altă teorie susţine că Chivotul Legii şi Cutia Pandorei sunt unul şi acelaşi artefact. Acest Chivot nu este nimic altceva decât o capsulă a timpului deţinută de civilizaţia pierdută din Atlantida. Înainte că civilizaţia altanzilor să se prăbuşească, ei au construit o capsulă care conţinea toate secretele lor şi care trebuia să reziste peste generaţii ca ea să fie descoperită de civilizaţiile următoare.

Capsula timpului conţinea:cele 10 legi ale Atlantidei, legi care aveau să fie interpretate de evrei şi creştini că cele 10 Porunci date de Dumnezeu,închinate în special regelui Atlant, sceptrul regelui (ce avea să devină toiagul lui Aaron), mana-mâncarea cerească,care de fapt era o hrană ce îi oferea unui om calităţi supranaturale,precum şi multe alte informaţii despre istoria,cultura,ştiinţa,tehnologia şi civilizaţia lor. Din această cauză se crede că încărcarea radioactivă sau încărcarea energetică a Chivotului nu sunt decât modalităţi de protecţie. Atlanţii au îngropat capsula sub marele Sfinx egiptean şi unde a fost păstrat acolo multă vreme după dispariţia lor,fiind descoperită de egipteni şi folosindu-i informaţiile despre tehnologia atlanţilor pentru ridicarea piramidelor,până când Moise a eliberat poporul evreu din robia egipteană.în anii 1300-1200 i.Hr.şi a preluat Chivotul. După ce templul din Ierusalim a fost îngropat atunci Chivotul a fost preluat de etiopieni şi ascuns foarte bine de ochii curioşilor.

 

 

 

Sursă:  efemeride.ro

loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO
h
15 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
01 mai, 14:14
ygen,ygen,ygen
Chivotul este în Etiopia...?
Chivotul este în Etiopia...?!ATUNCI e CLAR, de ce ETIOPIA -i cel mai SARAC ,OROPSIT,SLAB stat de pe acest PAMANT...!
24 iul, 2014
Părintele Potlogărie
► De ce vreţi să fiţi preot?
a) pentru că îmi place (10 puncte)
b) pentru că „profesor de religie“ e o meserie penibilă (50 de puncte)
c) pentru că îmi permit taxa de primă înmatriculare în BOR (100 de puncte)

► Aţi preacurvit vreodată?
a) nu (0 puncte)
b) niciodată. Eu curvesc moderat, nu întrec niciodată măsura (10 puncte)
c) uneori, dar numai cînd era dezlegare la peşte (100 de puncte).

► Etica în comunitate: v-aţi lăsa sedus de o enoriaşă?
a) nu (0 puncte)
b) da (0 puncte)
c) da, dar numai dacă este o enoriaşă de post (100 de puncte)

► Că veni vorba: care dintre posturi trebuie respectat obligatoriu?
a) postul Paştelui (10 puncte)
b) postul Crăciunului (10 puncte)
c) postul Trinitas TV (100 de puncte)

► Test de perspicacitate: cum deosebiţi o călugăriţă reală de una falsă?
a) călugăriţa falsă are tocuri (10 puncte)
b) călugăriţa falsă are nunchaku în loc de mătănii (10 puncte)
c) călugăriţa falsă nu are gemeni cu un confrate local (100 de puncte)

► Credeţi în Dumnezeu?
a) desigur! (0 puncte)
b) da, chiar dacă m-a dezamăgit nasol la pokerul de aseară (10 puncte)
c) staţi puţin, ce treabă are Dumnezeu cu Biserica? (100 de puncte)

► Cum calculaţi tariful pentru înmormîntări:
a) pe kilometru (10 puncte)
b) pe oră (10 puncte)
c) pe kilogram (10 puncte)

► Care este formula corectă de adresare către un superior ierarhic:
a) sfinţia voastră (10 puncte)
b) preasfinţia voastră (10 puncte 6,66 puncte bonus)
c) să trăiţi, ordonaţi! (100 de puncte)

► Unde vă vedeţi peste 5 ani?
a) în mijlocul enoriaşilor (0 puncte)
b) într-o parohie urbană (10 puncte)
c) într-un Porsche ultimul tip (100 de puncte)
06 iul, 2014
Breaking news de la BOR
Fiindcă nu are încredere în băncile de spéŕmã, un preot a decis să-şi ţină spéŕma în sfântul potir

O consecinţă directă a crizei este că tot mai puţini oameni au încredere în bănci, inclusiv băncile de spéŕmã, arată un sondaj recent. Astfel, un preot inventiv a decis să-şi păstreze spéŕma în sfântul potir, departe de privirile curioase ale credincioşilor sau de eventualele enoriaşe care poftesc la boaşele părintelui.

“Să-mi depun spéŕma la bancă ? Aţi înnebunit ? Nu mi-aş depune nici măcar banii pe care-i obţin prin jupuirea fraierilor care vin să-mi asculte sporovăiala duminicală.” a spus părintele Maricel Pedofileanul. “Ăia de la bancă sunt nişte incapabili, poţi să te trezeşti că îţi pierzi în câteva clipe spéŕma de-o viaţă. Eu fac muncă manuală la fiecare rugăciune, nu vreau să mă trezesc că pleacă vreunul cu toată averea mea într-o valiză.”

Pe de altă parte, există preoţi care aleg să-şi păstreze spéŕma în cădelniţă sau în sticlele cu vin liturgic: “Credincioşii sunt de-a dreptul înnebuniţi după vinul liturgic. Într-adevăr, unii se mai întreabă din când în când de ce are gust bizar şi consistenţă cleioasă, dar le spunem că acest lucru se petrece datorită credinţei noastre bimilenare, vii şi nealterate. Intenţionăm ca în viitorul apropiat să introducem în parohii moaşte marinate în spermă, dar acestea vor fi rezervate enoriaşilor premium, acelora care ne fac reclamă pe net şi postează pe Facebook citate din Arsenie Boca, Ilie Cleopa, Iustin Pârvu sau Petre Ţuţea.”
09 iul, 2014
Camy
Rusine sa va fie!!
Sunteti dusi cu capul frate meritati un adevarat nume sa vi se dea Diavoli impielitati ai virtualului chiar nu va este rusine sa postati asemenea blasfemii on line oameni fara etica si fara Dumnezeu imi este rusine cu voi!! fiecare are dreptul la cuvant dar cuvantul vostru impotriva Domnului nostru Isus este marsava si murdara atat va spun Dumnezeu sa va ierte si sa va spele pacatele ignorantei voastre
03 iul, 2014
Preafericitul Daniel
Comunicat public din partea Patriarhiei Române

Dragi credincioşi, sunt Preafericirea Mea Daniel şi în calitate de patriarh al Bisericii Ortodoxe Române vă înştiinţez că suntem în pragul colapsului: ţara noastră a rămas fără resurse de rahat!

Din cauza sărbatorilor ortodoxe din ultimele săptămâni, rezerva de rahat a României a fost epuizată. Deşi existau câteva diferenţe de opinie între membrii Sfântului Sinod, când a fost vorba de mâncat rahat, cu toţii au ajuns la un consens şi nimeni nu a mai ţinut cont de funcţie, vârstă şi simpatii, toţi aceştia trecând direct la înfulecat.

Trist este faptul că majoritatea credincioşilor nu s-au mulţumit sa consume rahat în timpul slujbelor, ci şi-au luat si câte doi saci pentru acasă. Absolut toţi enoriaşii au mâncat rahat în timpul slujbelor, în timpul discuţiilor de pe marginea străzii şi chiar alături de familiile lor, la chermeze, nunţi, botezuri sau cumetrii.

Pasiunea pentru consumul de rahat s-a răspândit rapid, astfel că o multitudine de preoţi, diaconi, călugari, episcopi si mitropoliţi s-au apucat, la rândul lor, să mănânce rahat. Din păcate pentru ei, zăcămintele de rahat ale României au fost epuizate, astfel că doar printr-o minune va mai fi descoperit vreun zăcământ de rahat care încă n-a fost consumat în această ţară. În acest mod se poate explica de ce, în ultima perioadă, foarte mulţi credincioşi au început să mănânce rahat în afara ţării, chiar si prin moschei, sinagogi si temple.

Cu sufletul plin de speranţa că vom identifica un nou zăcământ de rahat pe teritoriul ţării noastre, astfel încât să nu fie nevoie sa apelăm la importuri şi gândindu-ne cu evlavie la Bântuitorul nostru Iisus, vă spun „Fiţi binecuvântaţi, fiilor”. Doamne ajută!
24 iun, 2014
Părintele Cleopache
Maica Ecaterina şi maica Filofteia sunt prezente la slujba de Izvorul Tămăduirii:
- Ai luat agheasmă ?
- Eee, am luat p~~a.
- Şi eu, ca proasta, am luat agheasmă !

************
Măicuţele mergeau pe bicicletă prin curtea mănăstirii. Maica stareţă:
- Nu mai faceţi atâta gălăgie, fetelor, că vă pun şaua la loc !

************
Un fost elev, la reuniunea de 10 ani, se adresează profesorilor săi din liceu:
- Stimaţii mei profesori, mă tot frământă o întrebare: chiar atât de idiot eram, de mă tot lăsaţi corigent ?
- Vaaai, se poate, părinte ?

************
Merge o femeie la un popă:
- Părinte, spovedeşte-mă. I-am făcut l~~a lui bărbatu-mi-o.
- Femeie, spune de trei ori Tatăl Nostru şi apoi mergi la râu să te speli pe mâini !
Pleacă femeia să se spele după ce a spus Tatăl Nostru, apoi ajunge acasă.
Soţul: Unde ai fost Mărie ?
- La râu, să mă spăl.
- Si cụ cine te-ai întâlnit acolo ?
- Cụ preoteasa, făcea gargară.

************
De ce merge Iisus pe apă ?
- Orice rąhąt pluteşte.

************
Care este numele real al lui Iisus ?
- Conchita Wurst.

************
Un pedofil, după moarte, rătăcind pe la poarta Raiului, îl întreabă pe Sfântul Petru: “Îl caut pe pruncul Iisus. Este aici ?”

************
Care-i diferenţa între Iisus şi o icoană a lui Iisus ?
- Pentru icoană ai nevoie de un singur cui.

************
De ce moare Iisus în fiecare an ?
- De supărare, pentru că vede că ortonauţii sunt din ce în ce mai idioţi.

************
Se poate ruga un ortonaut în patru labe ?
- Evident că da: una de dimineaţă, două la prânz şi una seara.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ