IOANA PETRESCU, despre negocierile cu FMI: Discuţiile pe deficit au fost cele mai dificile

| 09 dec, 2014

Ministrul Finanțelor, Ioana Petrescu, a declarat, marți, pentru B1 TV, în urma negocierilor cu Fondul Monetar Internațional, Banca Mondială și Comisia Europeană, că discuțiile privind deficitul au fost cele mai dificile deoarece partenerii internaționali calculau un deficit de 0,9%.

"Discuțiile pe deficit au fost cele mai dificile. Practic, în miez de noapte, acum câteva zile, Comisia Europeană a venit cu alte calcule. Ei calculau un deficit pe cash de 0,9% și am negociat alte cifre. Conform acelui MPO ei calculau un deficit cash de 0,9%. Nu am fost de acord cu acest lucru. Ne lasă să ajungem la un deficit pe cash de 1,83%, 1,2% pe ESA și 1% deficit structural", a spus Ioana Petrescu.

”S-a negociat un ajutor pentru deficit de 0,25% care va fi un plus de bani pentru fonduri europene. De asemenea se vor putea face restituiri pentru persoanele care au de restituit din al Doilea Război Mondial. Aceste lucruri s-au discutat zi și noapte și într-un final am ajusn la o formă de 1,83% pe cash”, a precizat minsitrul Finanțelor.

Citeşte şi: FMI a renunţat la ţinta de deficit bugetar de 0,9%

Întrebată dacă va face parte și din Guvernul Ponta 4, ministrul a afirmat că va rămâne în fruntea Minsiterului atât timp cât este nevoie.

”Eu voi rămâne aici atâta timp cât este nevoie de mine. Acum suntem ocpuați să finalizăm prelungirea legii redevențelor pentru încă un an și finalizarea bugetului pentru a-l trimite la Parlament”, a explicat ea.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ