Iohannis: Un politician cu o funcţie înaltă îşi dă demisia oriunde în lume dacă e acuzat de fapte penale

| 05 iun, 22:36

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat vineri, cu privire la situaţia premierului Victor Ponta, că un politician cu o funcţie foarte înaltă în stat care este acuzat de fapte penale îşi dă demisia oriunde în lume, tocmai pentru a nu periclita în niciun fel imaginea ţării pe care o reprezintă.

"Este singura posibilitate acum de a ieşi repede din această situaţie, evident prezumţia de nevinovăţie funcţionează, prezumţia de nevinovăţie funcţionează pentru orice persoană, însă în politică lucrurile nu sunt chiar aşa de simple şi un politician cu o funcţie foarte înaltă în stat care este acuzat de fapte penale oriunde în lume îşi dă demisia, tocmai pentru a nu periclita în niciun fel imaginea ţării pe care o reprezintă", a declarat Iohannis într-un interviu acordat TVR, potrivit Agerpres.

Şeful statului a precizat că este o situaţie care trebuie gestionată repede şi bine.

"Este o situaţie nemaiîntâlnită şi care are o greutate politică deosebită, faptul că premierul în funcţie este acuzat de fapte penale, deocamdată este învinuit, ne pune într-o situaţie pe noi ca şi ţară, o situaţie care trebuie gestionată repede şi bine. După părerea mea, este inadmisibil ca o persoană învinuită de fapte penale să fie premier, cum este evident şi clar pentru toată lumea că România în acest moment nu îşi permite o criză politică. Din aceste considerente am solicitat premierului, şi într-o întâlnire tete-a-tete, şi public, demisia", a spus Iohannis.

Preşedintele Klaus Iohannis i-a cerut vineri demisia premierului Victor Ponta.

"Astăzi, DNA a comunicat public că prim-ministrul Victor Ponta este învinuit de fapte penale. După părerea mea este o situaţie imposibilă pentru România ca prim-ministrul să fie învinuit de fapte penale. Pe de altă parte, pentru România cel mai rău lucru care s-ar putea întâmpla acum este o criză politică. Având în vedere toate acestea, solicit demisia premierului Victor Ponta", a declarat şeful statului la Palatul Cotroceni.

El a precizat că aceste consideraţii şi solicitarea de demisie i le-a comunicat premierului Victor Ponta într-o discuţie pe care a avut-o cu acesta.

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a anunţat vineri că procurorii au dispus începerea urmăririi penale faţă de premierul Victor Ponta, la data faptelor avocat, pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată şi spălarea banilor în dosarul de corupţie de la companiile energetice Turceni şi Rovinari privind încheierea unor contracte de asistenţă juridică.

În aceeaşi cauză, procurorii au constatat că se impune continuarea urmăririi penale faţă de Victor Ponta şi sub aspectul săvârşirii a trei infracţiuni de conflict de interese, dintre care una în formă continuată, fapte aflate în legătură cu funcţia sa de prim-ministru, se arată într-un comunicat al DNA.

"Prin urmare, în conformitate cu prevederile legale şi constituţionale, procurorul şef al DNA iniţiază procedura de sesizare a Camerei Deputaţilor, pentru formularea cererilor de efectuare a urmăririi penale faţă Ponta Victor-Viorel, deputat, care în perioada în care se presupune că a săvârşit infracţiunile de conflict de interese a îndeplinit funcţia de prim-ministru", informează DNA.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ