Ion Iliescu: De ce m-au votat oamenii?

| 05 dec, 16:36

Politica românească a dezvoltat mai degrabă, din păcate, o cultură a confruntării, și nu una a consensului, iar democrația nu reprezintă "tirania majorității", afirmă fostul președinte Ion Iliescu, într-o postare pe blogul său.

"Lumea nu se învârte în jurul unor elite rupte de realitate, oricât s-ar crede ele un buric al acestei lumi. Într-o democrație fiecare își are rolul și responsabilitățile lui. Ca să dai lecții trebuie să poți s-o faci. Adică să fi dovedit că știi să faci ceva pentru oameni. Politicienii nu trebuie să uite acest lucru. Așa cum nu trebuie să-l uite nici elitele dătătoare de lecții. Vor fi crezând ei că gândirea în clișee este o meserie de stăpâni. Dar de stăpâni peste himere. (...) Democrația nu este, totuși, tirania majorității. Cum nu este nici tirania unor minorități extremiste. Dacă acceptăm asta, ne întoarcem, într-un fel, la ideea dictaturii proletariatului, care a produs un monstru, deși s-a renunțat la ea, din păcate nu suficient de repede, pentru a nu produce drame. Democrația este locul unui dialog permanent între majorități și minorități, pentru a construi acel consens care poate duce lucrurile înainte, fără prea multe confruntări și crize", apreciază președintele de onoare al PSD.

Ion Iliescu a dorit să sublinieze că a fost votat de oameni pentru că, atunci când a candidat, a oferit un proiect de țară, o perspectivă.

"De ce m-au votat oamenii? Explicația este mult mai simplă decât cred cei care despică în patru un fir de păr ce nu există: le-am oferit o miză, un proiect de țară, o perspectivă. Cu acest proiect s-au identificat și oameni cu studii mai puține — dar care au gândit și gândesc cu capul lor — dar și oameni de cultură, elite profesionale în diferite domenii, și, oroare pentru unii, chiar și filosofi! (...) Politicul nu are probleme cu 'cei mulți și proști', care nu votează pe placul 'elitelor'. Politicul are o problemă cu incapacitatea sa de a oferi o miză românilor, un proiect de viitor. Politica a ajuns un lucru în sine, rupt de realitățile României. Consumă prea multă energie cu gestionarea unor jocuri de putere lipsite de sens, până la urmă, și mult prea puțină pentru rezolvarea problemelor țării, satisfacerea nevoilor cetățenilor, mediului de afaceri, construirea unei societăți normale și funcționale", a arătat liderul social-democrat.

Potrivit acestuia, răspunsul cetățenilor "la acest mod de a face politică, lipsit de responsabilitate, este retragerea lor din spațiul public, refuzul de a face 'politică', ceea ce lasă loc unor minorități agresive, care-și impun, pe fondul slăbiciunii tot mai accentuate a politicului, a democrației, în general, propria agendă". "O agendă care nu are nimic în comun cu agenda publică", a adăugat Iliescu.

Citeşte şi: „Dosarul Mineriadei”. Procurori: Ion Iliescu a decis într-o întâlnire cu Petre Roman chemarea minerilor în București

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

2 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
06 dec, 09:34
albert daniel
Daca le-ai oferit o viziune un proiect de tara si ce le-ai mai oferit celor cu mai putina carte si celor cu multe studii de ce si uni si alti au plecat spre alte taramuri
06 dec, 02:13
johnny
Nea Nelu
Dar de Ceausescu bre nea Nelu nu esti legat? Pai n-ai fost in CPE al PCR sub Ceausescu? Te-a dat la munca de "jos" ca Director la Ape , ce munca grea si murdara si prost platita! Pai ce parere ai matale de sutele de mii de ingineri (mai destepti ca matale), doctori, avocati, profesori care n-au fost dati la munca de jos de Director cu salariu mai mare ?
Cu "golanii " din Piata Universitatii (unul din ei sunt si eu) ce ai avut?
Matale vrei consens, adica toata lumea sa fie de acord cu viziunea ta de construirea democratiei originale (dictatura cu fata umana). A tinut o vreme nea Nelule dar azi a venit vremea sa platesti pentru crimele comise la ordinul si sub patronajul tau.
Ce societate ai construit? Una controlata economic si politic de fosti securisti, fosti activisti ai PCR saqu de copiii , nepotii si alte rude deale lor?
Matale poate n-ai furat dar i-ai lasat pe toate jigodiile securisto-comuniste sa fure tot si sa distruga tot. Aproape tot ce a avut Romania mai bun , profesionisti din toate domeniile au fost obligati sa-si ia lumea in cap si sa caute o lume normala in alta parte(alte tari). Si exodul la scara nemaiintalnita in istoria Romaniei continua .
Raman in tara copiii si alte rude ale mafiei securisto-comuniste.
O sa paraseste lumea asta nea Nelule cu constiinta ca Romania e aprope ultima tara ca dezvoltare economica si implicit ca nivel de trai din Uniunea Europeana datorita politicilor si lasitatilor tale.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ