Klaus Iohannis este acuzat de încălcarea Constituţiei chiar de membrii PNL

| 02 apr, 20:20

Prim-vicepreședintele PNL Ludovic Orban i-a răspuns, joi, președintelui Klaus Iohannis, care afirmase într-o conferință de presă că speră ca liberalii să fie bine inspirați când fac alianțe, arătând că PNL va avea mare grijă cum construiește noua majoritate parlamentară.

Ludovic Orban a precizat că obiectivul de construcție a unei noi majorități parlamentare, care să ducă la căderea Guvernului Ponta, este în principal obiectivul PNL.

„Atribuțiile președintelui, constituționale, sunt de asemenea natură, încât orice intervenție a președintelui în acest proces de construcție ar putea fi neconstituțională și o încălcare a raportului dintre instituțiile statului, pentru că președintele face parte din puterea executivă, în timp ce Parlamentul, evident, reprezintă puterea legislativă. În mod evident, vom avea mare grijă cum construim majoritatea parlamentară, astfel încât să nu avem parteneri care să afecteze calitatea programului de guvernare și mai ales corectitudinea și principialitatea viitorului guvern al PNL”, a spus Ludovic Orban.

El a adăugat că liberalii se află pe punctul de a finaliza programul de guvernare, care va fi baza discuției cu grupurile parlamentare, dar și cu parlamentari, individual, pentru a putea obține majoritatea parlamentară.

Președintele Klaus Iohannis a declarat, marți, în cadrul conferinței de presă dedicate bilanțului de 100 de zile de la preluarea mandatului, că „este treaba PNL dacă face alianţă cu unii sau cu alţii”, adăugând că speră ca aceștia „să fie bine inspiraţi când fac alianţele”.

De asemenea, preşedintele Klaus Iohannis a declarat că nu se aşteaptă de la acest Guvern să devină mai eficient şi că Executivul nu s-a schimbat, în esenţă, decât în anumite poziţii, care s-au eliberat datorită unor proceduri care nu l-au pus în niciun fel de lumină bună.

LUDOVIC ORBAN acuză PSD: Simt un boicot ascuns

El a adăugat că întrebarea când va veni alt guvern trebuie pusă, în esenţă, partidelor politice şi trebuie pusă, de asemenea, în Parlament.

„Eu nu am de gând să preiau rolul Opoziţiei. Eu rămân şi mă rezum la rolul de preşedinte. Dacă Opoziţia va reuşi să adune suficiente voturi pentru a trece o moţiune de cenzură, vom avea alt guvern. Dacă nu va reuşi, atunci vom avea alt guvern după alegerile parlamentare din 2016”, a mai spus Klaus Iohannis.

Alina Gorghiu a DEZVĂLUIT prioritatea PNL: Căutăm candidaţi CURAŢI pentru alegerile din 2016

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

0 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ