Klaus Iohannis s-a hotărât! Săptămâna viitoare vom avea un nou şef la DIICOT

| 16 mai, 12:31

Klaus Iohannis a declarat sâmbătă că s-a întâlnit cu persoana propusă de ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, pentru funcția de șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), Daniel Constantin Horodniceanu, precizând că săptămâna viitoare va lua o decizie privind numirea acestuia la conducerea DIICOT.

"Am avut o discuție, evident. Eu vreau să cunosc oamenii pe care îi numesc în funcții. Am avut o întâlnire", a declarat Iohannis.

Întrebat dacă îl va numi pe Horodniceanu în funcția pentru care acesta este propus, șeful statului a răspuns: "Săptămâna viitoare o să iau o decizie".

Citeşte şi:  Un procuror i-a propus lui Klaus Iohannis să facă un SELFIE. Reacţia TRANŞANTĂ a preşedintelui

Pe 9 aprilie, ministrul Justiției a anunțat că l-a propus pe Daniel-Constantin Horodniceanu, șef DIICOT — Serviciul Teritorial Iași, pentru funcția de procuror șef al DIICOT, transmite Agerpres.

În proiectul său de management depus la CSM, Daniel Horodniceanu dorește "readucerea încrederii în cadrul colectivelor, în special în cel al Structurii Centrale, grav afectate, în special psihologic, după evenimentele din ultimul trimestru al anului 2014, ceea ce a dus la un blocaj ce a cauzat și o diminuare a dorinței de performanță a procurorilor", el făcând referire la arestarea fostei șefe a DIICOT Alina Bica.

Citeşte şi:  Politică bizară la Cotroceni! Decizia luată de Iohannis împotriva PNL


De asemenea, Horodniceanu propune să se "reîncarce responsabilizarea fiecărui procuror" în ceea ce privește actele și activitățile desfășurate, dar și readucerea spiritului de echipă, precum și verificarea individuală, de către echipa nou-formată, a fiecărui procuror și crearea unui moment "zero" în ceea ce privește activitatea acestora.

Tot în proiectul de management, Horodniceanu a identificat mai multe riscuri la adresa DIICOT: scurgerile de informații din dosare; influențarea deciziilor procurorilor de către persoane cu putere economică și financiară; interesul unor persoane din lumea interlopă locală de a recruta polițiști și magistrați; creșterea gradului de specializare a infractorilor în domeniul criminalității organizate; lipsa de protecție fizică a procurorilor; campanii de presă care au indus o presiune psihologică asupra procurorilor, mai ales în cadrul unor dosare în care sunt implicați politicieni și oameni de afaceri.

Conform reglementărilor legale în vigoare, procurorul șef al DIICOT este numit de președintele României, la propunerea ministrului Justiției, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, dintre procurorii care au o vechime minimă de 10 ani în funcția de judecător sau procuror, pe o perioadă de trei ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată.

Horodniceanu are o vechime în funcția de procuror de 16 ani, din care 6 ani în funcții de conducere. În prezent este procuror-șef al Serviciului Teritorial Iași al DIICOT. A fost procuror-șef al Biroului Teritorial Iași — DIICOT, în perioada iunie 2006 — iunie 2009, respectiv procuror-șef al Serviciului Teritorial Iași — DIICOT în perioada iunie 2012 — 2015. De asemenea, a fost formator în cadrul Institutului Național al Magistraturii în probleme de etică și deontologie profesională a magistratului; formator în domeniul ascultării copilului în cadrul procedurilor judiciare, precum și în domeniul protecției victimelor infracțiunilor de violență și trafic de persoane.

A absolvit cursuri postuniversitare în domeniul dreptului penal, al eticii și deontologiei profesionale a magistraților, protecției victimelor infracțiunilor de violență și trafic de persoane, infracționalității informatice, consolidării capacității sistemului judiciar din România de a face față noilor provocări legislative și instituționale. A semnat mai multe articole de specialitate juridică.

loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ