Liviu Dragnea propune implicarea Poliției în raportările privind inundațiile

| 07 mar, 2014

Polițiștii ar trebui să verifice raportările din teritoriu referitoare la situația inundațiilor, a propus vineri vicepremierul Liviu Dragnea, la videoconferința cu prefecții pe tema inundațiilor.

"Voi propune vicepremierului Gabriel Oprea să aprobe ca, începând din acest moment sau de mâine, atunci când se fac raportări din localitățile cu inundații să se implice și polițiștii din posturile de Poliție respective. Sunt oameni în care putem avea încredere", a explicat Liviu Dragnea, conform Agerpres.

De asemenea, el a făcut apel la colegii din administrația locală să verifice cu șefii de post informațiile și să le transmită cât mai rapid.

"Este un sistem în care avem încredere și nu cred că oamenii din poliție își permit să dea informații eronate și au capacitatea să verifice", a mai spus Dragnea.

La rândul său, Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, a subliniat că validarea informațiilor cu polițiștii este cea mai bună soluție, astfel încât să nu se mai transmită informații eronate. El a adăugată că vicepremierul Gabriel Oprea a aprobat și intervenții pe cale aeriană, în caz de necesitate.

"Pe linie medicală vreau să dați atenție fântânilor, populația să fie avertizată să nu consume apă din fântânile inundate până ce acestea nu sunt verificate și dezinfectate", a mai spus Raed Arafat.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ