Maria Sharapova, prima FINALISTĂ la Roland Garros. Rusoaica a învins-o pe Bouchard în trei seturi
Jucătoarea rusă de tenis Maria Şarapova s-a calificat în finala probei de simplu feminin din cadrul turneului de Mare Şlem de la Roland Garros, învingând-o în trei seturi, 4-6, 7-5, 6-2, pe canadianca Eugenie Bouchard, joi, în penultimul act al competiţiei.
Şarapova, cap de serie nr.7 la acest turneu, o va avea ca adversară în finală pe câştigătoarea celei de-a doua semifinale, în care se întâlnesc, tot joi, românca Simona Halep (nr.4) şi germanca Andrea Petkovic (nr.28).
În vârstă de 27 ani, Maria Şarapova a câştigat turneul de la Roland Garros în 2012, iar la ediţia de anul trecut a fost învinsă în finală de Serena Williams (SUA).
Jucătoarea rusă se află înaintea celei de-a noua finale de Grand Slam din cariera sa, din care a reuşit să câştige patru: Wimbledon (2004), US Open (2006), Australian Open (2008) şi Roland Garros (2012).
Ştirile orei
Președintele Nicușor Dan speră ca România să aibă un Guvern cu puteri depline în cursul acestei veri
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ