Mesajul lui Antonescu la împlinirea a 10 ani de la intrarea în NATO

| 29 mar, 2014

Evenimentele politico-militare de ultimă oră din vecinătate ne arată cât de important este pentru securitatea naţională faptul că România este membru cu drepturi depline al NATO, afirmă preşedintele PNL, Crin Antonescu, într-un mesaj adresat la împlinirea a 10 ani de la intrarea în Alianţă.

"În urmă cu exact zece ani, pe 29 martie 2004, pe peluza Casei Albe de la Washington avea loc ceremonia festivă de primire a României ca membru al Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord. Alături de alte şase state din fostul bloc comunist, ţara noastră încheia astfel procesul istoric de aderare la NATO, cea mai puternică alianţă de securitate creată şi pusă în slujba păcii, libertăţii şi apărării democraţiei. Ca preşedinte al Partidului Naţional Liberal, aş vrea să mulţumesc în egală măsură tuturor cetăţenilor români, diplomaţilor şi întregii clase politice pentru efortul comun, depus ani la rândul după Revoluţie, de a transpune în realitate visul numit aderarea României la NATO", se arată în mesajul trimis de Crin Antonescu.

Potrivit acestuia, efortul pentru intrarea în NATO, precum cel de integrare în Uniunea Europeană, "ne-a unit extraordinar ca naţiune, ne-a ajutat să ne modernizăm rapid ţara şi ne-a transformat într-un stat democratic, stabil, sigur pentru investiţii şi încrezător în viitor".

"Aceleaşi mulţumiri le merită cu prisosinţă Armata Română pentru interoperabilitatea realizată cu structurile NATO. Prin profesionalismul, curajul şi sacrificiul militarilor noştri am devenit nu doar beneficiari, ci şi furnizori respectaţi de securitate, participând la misiuni externe extrem de dificile alături de aliaţii noştri, precum cele din Irak sau Afganistan. Dincolo de momentul aniversar, aş vrea să subliniez că momentul aderării din 2004 înseamnă astăzi pentru România nu doar un reper important în istoria recentă ci şi cea mai puternică garanţie că istoria noastră însăşi, tragică şi plină de suferinţe, începută cu forţa acum 70 de ani şi derulată timp de jumătate de secol, nu se mai poate repeta", afirmă Crin Antonescu.

El adaugă că, "mai mult ca niciodată în aceşti ultimi zece ani, evenimentele politico-militare de ultimă oră din imediata vecinătate ne arată cât de important este pentru securitatea naţională faptul că România este membru cu drepturi depline al Alianţei Nord-Atlantice".

"Probabil că fără acest statut ne-am fi aflat astăzi într-o zonă-tampon situată între Est şi Vest, cu un risc ridicat de turbulenţe venite din exterior şi un viitor nesigur. România este acum protejată de Aliaţi şi, la rândul său, în aceşti ultimi ani, România şi-a dovedit permanent capacitatea şi determinarea de a fi alături de Statele Unite şi de ceilalţi parteneri occidentali din NATO în demersurile de a aduce sau a păstra pacea, libertatea, securitatea şi democraţia oriunde aceste valori fundamentale sunt puse în pericol. Cred că cel mai important lucru care se poate spune despre România, după zece ani de la primirea în NATO, este că am confirmat, în fiecare zi, că decizia din 2004 a Statelor Unite şi a partenerilor europeni din Alianţă a fost una justă şi vizionară. Prin aderarea noastră la NATO, Alianţa a câştigat un prieten şi un partener geostrategic puternic, iar România s-a întors demn în familia democratică din care a smuls-o o istorie profund nedreaptă", se mai arată în mesajul lui Antonescu.

Tag-uri: Crin Antonescu, nato, PNL
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ