Mihai Sturzu, despre CNA: Politicul să aibă un rol mai mic

| 21 oct, 18:45

Consiliul Național al Audiovizualului este, după 25 de ani de funcționare, "mai politizat și din ce în ce mai deprofesionalizat" și de aceea trebuie resetat pornind de la componența lui, a declarat miercuri deputatul social-democrat Mihai Sturzu, membru al Comisiei pentru cultură, la o dezbatere pe tema Legii audiovizualului.

"După 25 de ani, CNA-ul este mai politizat și din ce în ce mai deprofesionalizat. Cred că trebuie să resetăm CNA-ul pornind și de la modul în care componența lui este alcătuită. Politicul să aibă un rol mai mic, mai puțini reprezentanți și lângă aceștia să fie reprezentanți ai televiziunilor, ai instituțiilor de învățământ superior din zona de jurnalism, arte, cultură și reprezentanți ai zonei academice și ai societății civile", a precizat Sturzu.

În opinia sa, CNA trebuie să aibă un rol de cercetare și de educare, pentru că este ineficient să dai amenzi și nu e nevoie "de un CNA care să stea cu biciul pe televiziuni".

"Degeaba amendezi o televiziune care încalcă până și norme ale bunului simț, încât din 30 de secunde de publicitate o acoperă (amenda — n.r.). Iau în calcul în costurile producției și posibile amenzi de la CNA. Prin urmare, am hotărât ca, până la sfârșitul acestei luni, oamenii implicați în această dezbatere să transmită propunerile lor de modificări legislative, iar în 3 noiembrie vom dezbate în Comisia pentru cultură acest subiect", a spus Sturzu.

În context, el le-a cerut scuze celor 40.000 de semnatari ai petiției legate de calitatea unor producții tv, "pentru că a durat din mai până în noiembrie" să aibă loc o dezbatere pe această temă.

La rândul său, Radu Herjeu, membru al CNA, a afirmat că instituția își face datoria, dar a susținut că o reformă radicală în mass-media nu se poate face fără o reformare a societății românești.

"Televiziunea în România este o oglindă a societății. Programele acelea nu trăiesc cu bani din cer, trăiesc din publicitate obținută pe baza audiențelor foarte mari. Să vedem dacă nu cumva există și o vină a societății românești pentru ceea ce se întâmplă la televizor. Asta însemnând clasă politică, societate civilă, sistem de învățământ și telespectatori", a afirmat Herjeu.

Cât privește propunerile privind reglementarea legii în domeniu, el a spus că, spre exemplu, s-ar impune ca actele de violență, ca și limbajul vulgar și obscen să fie interzise indiferent de oră, iar unele articole din lege sunt vagi și ar trebui să fie mai bine definite, pentru a nu le mai da posibilitatea radiodifuzorilor să le speculeze.

"Sper ca în două săptămâni să aveți o variantă armonizată în Consiliu pentru a merge în dezbaterea publică", a precizat acesta.

Tag-uri: cna, mihai sturzu, psd
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
22 oct, 09:29
Cucul Sturzu
mai baiatule,mai tinere batran,unde-ai fost tu pana acum,ce-ai facut,de ce n-ai vazut nimic,de ce n-ai auzit nimic,de ce n-ai inteprins ceva,ce lasi politic in urma ta?
nici macar un fir de praf...

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ