Ministrul Finanţelor: Salariul minim pe economie nu mai creşte de la 1 ianuarie 2016

| 05 dec, 10:19

Salariul minim pe economie rămâne neschimbat la 1 ianuarie 2016, deși vechiul executiv promisese majorarea acestuia la 1.200 de lei de la 1 ianuarie 2016. Ministrul Finanţelor, Anca Dragu, spună că actualul nivel de 1.050 de lei va fi menţinut până când va avea o analiză privind impactul majorării salariului minim.

"Vom analiza impactul pe care l-ar avea creșterea salariului minim pe economie și, eventual, vom recomanda ce creșteri pot avea loc. De la 1 ianuarie nu crește, pentru că nu avem cum să facem această estimare asupra economiei și degeaba spunem noi că vrem să stimulăm economia cu un pachet atât de generos fiscal și pe care am făcut un efort foarte mare să îl includem în buget, dacă luăm o măsură care să distrugă mediul de afaceri. Nu putem să facem această majorare peste noapte, pentru că această măsură poate afecta semnificativ competitivitatea României", a declarat vineri ministrul Finanțelor Publice, Anca Dragu.

Ea a precizat că analiza privind impactul este în curs, dar măsura trebuie analizat în special pe zona privată, pentru că în sectorul bugetar nu mai sunt salarii sub salariul minim, având în vedere majorările aprobate în acest an pentru diverse categorii, cum ar fi salariații din Sănătate, Educație, Administrație locală, dar și majorarea cu 10% pentru toți bugetarii decisă pe final de an.

În plus, ministrul susține că o astfel de măsură poate determina migrări de personal din zona albă, fiscalizată, în zona gri sau neagră.

Guvernul Ponta avea prevăzută, în programul de guvernare, majorarea salariului minim pe economie la 1.200 de lei de la 1 ianuarie 2016, iar fostul premier promisese, pe finalul mandatului, creșteri suplimentare la 1.300 de lei de la jumătatea anului 2016 și la 1.400 de lei de la 1 ianuarie 2017.

loading...

Ştirile orei

7 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
07 dec, 15:37
Velican Florian
Munca
Castigati bani chiar acum, din prima luna! 100-285 de euro lunar! Cautam de urgenta persoane serioase care sa colaboreze cu noi intr-o activitate simpla, in timpul liber sau full-time, cu castiguri imediate, de 100 de euro lunar (part-time) sau 285 euro lunar (full-time), din prima luna. Oferim si cerem seriozitate absoluta! Pentru mai multe detalii, contactati imediat unul dintre membrii echipei noastre, la una dintre adresele noastre de email: : [email protected]
07 dec, 11:49
Velican Florian
Munca
Castigati bani chiar acum, din prima luna! 100-285 de euro lunar! Cautam de urgenta persoane serioase care sa colaboreze cu noi intr-o activitate simpla, in timpul liber sau full-time, cu castiguri imediate, de 100 de euro lunar (part-time) sau 285 euro lunar (full-time), din prima luna. Oferim si cerem seriozitate absoluta! Pentru mai multe detalii, contactati imediat unul dintre membrii echipei noastre, la una dintre adresele noastre de email: : [email protected]
05 dec, 23:25
NOEMI
Proiect nou, de talie mondiala
Proiect nou, de talie mondiala!Nu este necesara niciun fel de experienta,decat cunostinte minime de computer! Oferim curs de instruire gratuit si complet,de la zero,pe computer,! sellectam urgent dezvoltatori de proiect pentru piata nationala si mondiala. Plata castigurilor realizate este garantata prin contract legal. Se lucreaza part-time (in timpul liber) sau full-time, la alegere. Cerem seriozitate maxima si corectitudine. Daca va intereseaza,va oferim alte detalii, dupa ce trimiteti un e-mail cu subiect ”Info” la adresa de email: [email protected]

O ZI BUNA!
05 dec, 16:49
daniel ionescu
tehnocratie fara oameni "pe felie"
cresterea nominala a salariului minim (+ 150 lei) este de fapt, de doar, 95 lei (contributiile sociale si TVA-ul din preturi si tarife reprezinta 37% pentru orice crestere de salariu !minim si 43% pentru salariul mediu!) si conduce si la scaderea presiunii finantarii pensiilor de asigurari sociale de stat asupra bugetului de stat!
05 dec, 15:01
Nicolae Farcaş
Completează-ți veniturile!
O activitate simplă (desfășurată acasă, pe calculator) îți poate îmbunătăți venitul lunar cu până la 300 euro. Fii curajos, încearcă și tu! Nu este necesară experiența. Instruire gratuită prin email. Pentru mai multe detalii trimite un mesaj cu textul INFO la adresa de email: [email protected]

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ