Mircea Cărtărescu, autorul preferat al lui Băsescu, îl umileşte pe Iohannis

| 06 mai, 15:39

Autorul preferat al lui Traian Băsescu, Mircea Cărtărescu,  este de părere că președintele Iohannis este un reprezentant al USL. Scriitorul critică noua conducere a ICR şi subliniază că în lipsa desăvârșită a unui președinte care să echilibreze lucrurile, se înclină periculos, din nou, către zona gri a politicianismului interlop.

"ICR-ul lui Radu Boroianu a avut un debut mai mult decât interesant. La prima conferință de presă a noii echipe, Nicolae Breban a fost prezentat ca un fel de președinte de onoare. Cu ocazia asta a ținut un discurs de un reacționarism incredibil și înveselitor.

Citeşte şi:  DOUĂ candidaturi pentru funcţia de şefia ICR. Radu Boroianu şi Iulian Tănase

Cine nu l-a citit, să-l caute pe internet, e prea lung ca să-l postez eu aici. Dacă asta e direcția spre care se-ndreaptă ICR din acest moment, zic si eu ca noul val din cinema-ul romanesc: aferim cultură!

Partea proastă e că, dincolo de extravaganțele brebaniene, avem aici de-a face cu incă un simptom al unui stat care, în lipsa desăvârșită a unui președinte care să echilibreze lucrurile, se înclină periculos, din nou, către zona gri a politicianismului interlop. Prietenii ma intreabă de ce nu continuu inițiativa din iarnă de a milita pentru trecerea ICR din nou sub președinție. In acest moment mi se pare inutil: tot sub USL ar fi", scrie Mircea Cărtărescu pe Facebook.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ