Accident aviatic. Nicolaescu: Nu am de ce să mă simt responsabil, MS a respectat toate normele

| 30 ian, 2014

Accident aviatic. Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat joi că nu are de ce să se simtă responsabil pentru intervenţia în cazul accidentului aviatic care a avut loc săptămâna trecută în Munţii Apuseni, precizând că nu deţine niciun fel de atribuţii în acest sens şi că ministerul pe care îl conduce a respectat toate normele în vigoare.

'Eu nu am de ce să mă simt responsabil, pentru că nu am niciun fel de atribuţii în acest sens. Acel avion avea toate autorizările şi aprobările să funcţioneze', a spus ministrul.

Accident aviatic. Întrebat dacă are ceva să îi reproşeze secretarului de stat Raed Arafat, el a răspuns: 'De ce să îi reproşez? El a lucrat conform normelor care sunt aprobate, nu ne-am abătut de la nicio normă, din punctul de vedere al MS am respectat toate normele care sunt în vigoare'.

Ministrul Eugen Nicolăescu a afirmat că, în momentul producerii accidentului aviatic, se afla la Guvern şi că a aflat de la directorul Agenţiei Naţionale de Transplant, Radu Deac, la cinci-zece minute după prăbuşirea avionului.

'L-am contactat pe Raed Arafat - el, după cum ştiţi, preia în asemenea situaţii starea de urgenţă, că are atribuţii de serviciu delegate prin ordin de ministru. I-am dat un sms ştiind că este la Budapesta. Într-un sfert de oră mi-a comunicat prin sms că este adevărat ce s-a întâmplat, am verificat. Din acest moment am preluat linia de coordonare a acestei activităţi, din jumătate în jumătate de oră, prin sms, până când am terminat şedinţa, după care am plecat la Ministerul Sănătăţii', a mai declarat Eugen Nicolăescu.

El a spus că la minister a ţinut permanent legătura cu Raed Arafat şi cu fostul ministrul de Interne Radu Stroe, iar lângă el s-au aflat directorul Agenţiei Naţionale de Transplant, Radu Deac, şi profesorul Irinel Popescu.

'Cu dânşii am discutat toate variantele posibile, am luat decizia împreună cu Raed Arafat că Ministerul Sănătăţii nu face nicio comunicare până când nu se găsesc răniţii, pentru că nu era niciun fel de problemă din partea noastră, ci IGSU trebuia să comunice până se găseau răniţii. Între timp, s-a vorbit la Cluj, am asigurat cele şapte echipe de gardă care să poată să intervină dacă este nevoie. Raed mi-a comunicat că a stabilit coordonator pe fiecare maşină de ambulanţă, pe fiecare maşină SMURD, că s-au dus un dispozitiv şi maşina de multiple victime. La 24,00 - 0,30, nu mai ştiu exact, când am văzut că deja au intervenit echipele SMURD şi când Raed mi-a spus că din clipa asta noi totul avem sub coordonare, am plecat către casă', a mai spus ministrul Eugen Nicolăescu.

loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ