Nicolicea: Moţiunea PNL împotriva lui Oprea încalcă o decizie a Curţii Constituţionale. Nu poate fi supusă dezbaterii

| 27 oct, 14:17

Ministrul delegat pentru Relaţia cu Parlamentul, deputatul UNPR Eugen Nicolicea, consideră că moţiunea simplă depusă la Senat de PNL nu poate fi supusă dezbaterii plenului pentru că încalcă o decizie a Curţii Constituţionale, transmite Agerpres.

"E o moţiune prin care cer demiterea ministrului Oprea. Ar fi bine ca cei care depun astfel de moţiuni să pună mâna să mai citească regulamentele şi legile şi Constituţia, pentru că (...) preşedintele Senatului nu va supune dezbaterii moţiunile simple care vizează finalităţi specifice moţiunii de cenzură - adică să retragi încrederea cuiva, să ceri demiterea cuiva. Această interpretare nu am dat-o eu, este dată de Decizia 148 a CCR pentru cazul Monica Macovei. Printr-o moţiune simplă s-a cerut demiterea acesteia şi acest lucru a fost declarat neconstituţional de către CCR", a afirmat marţi, la Senat, Nicolicea. 

El a adăugat că, potrivit Constituţiei, "un ministru nu este demis, ci revocat". 

"De fiecare dată, la Cameră, când a venit o astfel de moţiune, eu am insistat să nu fie pusă în dezbatere dacă vizează astfel de lucruri, finalităţi specifice unei moţiuni de cenzură pentru că încalcă decizia CCR şi, de fiecare dată, s-a ţinut cont de opinia mea", a mai spus Nicolicea. 

Deputatul UNPR a arătat că, potrivit Constituţiei, "Guvernul răspunde solidar". "Dacă vrei să cadă un ministru, Parlamentul nu poate să facă decât să doboare întreg Guvernul", a explicat Nicolicea.

Citeste si: Gabriel Oprea, despre moartea poliţistului din coloana oficială: Am fost la instituţii ale statului român

El a precizat că "într-un stat de drept (...) deciziile Curţii sunt obligatorii şi pentru liberali". "Dacă se va pune (n.r. pe ordinea de zi a plenului), se va contesta. Dar eu sunt convins că nu se va pune, pentru că domnul Tăriceanu este printre cei care ştiu foarte bine Constituţia, deciziile Curţii şi Regulamentul Senatului", a mai spus Nicolicea. 

Liberalii au depus, marţi, la Senat moţiunea simplă îndreptată împotriva ministrului de Interne, Gabriel Oprea. Documentul, intitulat "Gabriel Oprea, demis pentru sfidare, aroganţă, abuz şi dispreţ în exercitarea funcţiei publice", este semnat de 49 de senatori liberali şi neafiliaţi. 

Potrivit vicepreşedintelui social-democrat al Senatului, Ioan Chelaru, data la care va fi dezbătută şi supusă votului senatorilor moţiunea va fi stabilită de către preşedintele Camerei superioare, Călin Popescu-Tăriceanu.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ