CTP îl compară pe Klaus Iohannis cu LENIN

| 20 noi, 2014

Cristian Tudor Popescu, editorialistul Gândul, a identificat cel puţin o greşeală în discursul lui Klaus Iohannis, din momentul în care acesta a fost ales preşedinte al României.

"Domnul Iohannis a folosit ceva care mă pune pe gânduri – formula 'vrem să luăm puterea'. Deocamdată, e prima ieşire a domnului Iohannis şi am mai discutat aici şi despre alte formulări nefericite ale dumnealui. Îi comunic domnului Iohannis că această expresie îi aparţine în primul rând lui Lenin. Acest tip de abordare după părerea mea nu este bun", a comentat Cristian Tudor Popescu la Gândul.

O posibilă soluţie pentru evitarea greşelii stătea tocmai în sloganul de campanie al lui Iohannis: "Domnul Iohannis a venit aici cu 'România lucrului bine făcut'. L-aş fi văzut acum zicând 'lucrul rău făcut de domnul Ponta trebuie îndreptat şi noi am vrea să facem următoarele şi pentru asta trebuie să ai guvernarea'. Eu înţeleg ce e cu mesajul ăsta, e adresat în primul rând celor din partid. Asta va fi şi problema principală a domnului Iohannis: prima lui provocare va fi legată de partid, trebuie să îşi clarifice relaţia cu propriul lui partid, pt că ea nu este suficient de coagulată. El nu are o relaţie clarificată, conturată, cu partidul şi ar trebui să o aibă, să pună nişte lucruri clar la punct", a mai spus jurnalistul.

Mai multe, pe gandul.info

Citește și: CTP dezleagă misterul: de ce a câștigat Klaus Iohannis alegerile prezidențiale din România

 

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

3 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
02 dec, 2014
mihai
De acest jurnalist îmi place într-un fel , dar prea critică pe toată lumea și nu mai ce spune el este corect
20 noi, 2014
calugarescu
Domnule Cristian Tudor Popescu, imi pare rau, dar se pare ca proverbul Unde e multa desteptaciune e si multa prostie se confirma. Ce Dumnezeu, ati baut apa de trandafiri? Ce alta posibilitate sa-si realizeze programul declarat vedeti Dvs.?
20 noi, 2014
Winterkorn Tiberius
Criticä
Domnule Cristian Tudor Popescu dacä esti asa de destept si stii totul mai bine ca altii de ce nu ai candidat la presedintie? Tara are nevoie de oameni destepti in guvern. Candideazä acum pentru postul de prim ministru ,de exemplu. Sau numai gura de tine?

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ