Olguţa Vasilescu: Iohannis este de 10 ani cu "Naşu" în suflet

| 23 aug, 2014

Vicepreşedintele PSD Lia Olguţa Vasilescu spue despre prezidenţiabilul PNL-PDL, Klaus Iohannis, că este un susţinător vechi al lui Traian Băsescu, de care acum, în campania pentru alegerile prezidenţiale din noiembrie, se dezice, cu toate că sunt numeroase indicii pentru apropierea dintre cei doi.

"Dacă dezvăluiri de tipul vizitei lui Klaus Werner Iohannis în Vila Lac 3 au reuşit, într-o anumită măsură, să ne surprindă pe toţi, pe măsură ce apar informaţii suplimentare despre apropierea dintre prezidenţiabilul ACL şi preşedintele Traian Băsescu tindem să trecem pe lângă ele fără să le observăm. Mă refer aici, în primul rând, la declaraţia conform căreia dl. Klaus Iohannis l-a votat încă din 2004 pe Traian Băsescu pentru preşedinţie", spune Lia Olguţa Vasilescu, într-un comunicat, citat de Agerpres.

Primarul Craiovei îl consideră pe Klaus Iohannis "un fan cu ştate vechi al preşedintelui Băsescu":

"Această informaţie ne arată nouă, celor neiniţiaţi, că prezidenţiabilul Iohannis era încă de pe atunci «cu Naşu' în suflet», toate celelalte întâlniri şi discuţii reuşind doar să confirme că între dl. Băsescu şi Klaus Iohannis există o legătură politică şi electorală de peste un deceniu. Din 2004 şi până în prezent domnul Iohannis i-a tot cântat pe la ferestre preşedintelui Băsescu. Fie că ne referim la repetatele tentative de a-l declara cetăţean de onoare al municipiului Sibiu pe Traian Băsescu, fie la şuetele privind proiecte politice comune, dl. Iohannis se dezvăluie românilor drept un fan cu ştate vechi al preşedintelui Băsescu".

"Pentru ca acest cerc al prieteniilor de peste ani să se închidă, dl. Băsescu ne-a anunţat deja că în turul 2 al prezidenţialelor îl va vota pe Klaus Iohannis. Vot pentru vot, dinte pentru dinte. Între timp, sigur, candidatul ACL se jură că nu minte, dar l-am prins cu votu-n gură, căci declaraţia referitoare la votul din 2004 a fost spusă chiar de tăcutul, în rest, Klaus Werner Iohannis. Problema domnului Iohannis este că minte chiar atunci când încearcă să ne convingă că nu ne minte. Nu poţi şterge cu buretele un trecut comun, doar pentru că tu vrei să ascunzi, în următoarele două luni, că îl admiri pe Traian Băsescu. Fiţi bărbat, domnule Iohannis, şi recunoaşteţi că vreţi voturile lui Traian Băsescu, dar până atunci speraţi să-i minţiţi în continuare pe români că nu sunteţi cu toţii, laolaltă în ACL, cu "Naşul în suflet"!", se arată în comunicatul citat.

EXCLUSIV. Klaus Iohannis a mințit! Iată dovada că s-a întâlnit cu Traian Băsescu după 2008, în 2011

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
24 aug, 2014
nasu_din _suflet
Fa, Doino!
Cu cine a zis Pontacul mitoman ca a votat in primul tur, la prezidentiale, fa Olguto?

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ