Opoziţia din România, o adunătură lipsită de bun-simţ

| 06 mar, 2014

Gheorghe Ialomiţianu a ţinut să puncteze din start că „am auzit că sunteţi specialistă pe evaziune fiscală, m-au sunat câteva bătrânele ca să nu impozitaţi usturoiul şi ceapa".

Marţi, în prima parte a zilei, ochii opiniei publice au fost îndreptaţi asupra audierilor noilor miniştri propuşi de Victor Ponta. Pe lângă discuţiile normale, legate de ce proiecte şi ce priorităţi au noii membri ai executivului, aceste şedinţe au reprezentat ocazia perfectă pentru lansarea unor atacuri ieftine. Această tactică a fost cel mai vizibilă în cazul audierii Ioanei Petrescu, desemnată pentru portofoliul Finanțelor, reprezentanţii PDL făcând un adevărat spectacol în cadrul şedinţei Comisiei de Buget.

Amfitrionii atacurilor au fost, aşa cum se aştepta toată lumea, pedeliştii Gheorghe Ialomiţianu şi Andreea Paul-Vass, ambii „finanţişti” cu experienţă în ceea ce priveşte îngroparea economiei României. Deşi cei doi au au fost printre arhitecţii măsurilor de austeritate puse la cale de guvernul Boc, marţi ei au tocat-o constant pe actuala consilieră a lui Victor Ponta, utilizând nu atât argumente, cât miştouri şi replici acide. Desigur, atunci când nu ai ce să critici în ceea ce priveşte pregătirea sau competenţa unui ministru propus, cel mai uşor este să te legi de anumite elemente ce ţin mai degrabă de subiecte tabloide decât de actul politico-administrativ.

Astfel, făcând referire la comentariile pe care Ioana Petrescu le-a făcut în urmă cu mai multe luni în legătură cu mediul de afaceri din România, mai ales cel referitor la o bătrână care vindea usturoi la colţul străzii, Ialomiţianu a ţinut să puncteze din start că „am auzit că sunteţi specialistă pe evaziune fiscală, m-au sunat câteva bătrânele ca să nu impozitaţi usturoiul şi ceapa".

Cât despre doamna Vass, pe ea putem să o suspectăm de o oarecare invidie profesională în raport cu absolventa de Harvard, care, apropo, este printre primele universităţi din lume în ceea ce priveşte calitatea programelor departametului de economie. Andreea Paul s-a lăudat întotdeauna cu CV-ul său, studiile şi experienţa marcate acolo fiind întotdeauna o sursă de îngâmfare pentru fosta consilieră a lui Emil Boc. Pusă însă în faţa unei economiste care, în ciuda vârstei, a avut parte de o educaţie superioară doamnei deputat, ca să nu mai vorbim de contactul direct cu mediul economic american, Andreea Paul-Vass s-a umflat în pene şi a făcut tot posibilul să o ridiculizeze pe absolventa de Harvard. Nu că ar fi adus în timpul audierii vreo critică de substanţă sau ar fi adresat vreo întrebare încuietoare, în schimb făcând afirmaţii de genul „La noi e mic dejun, nu breakfast. Eu înțeleg engleza, dar nu cred că o înțeleg colegii mei și restul românilor”.

Comportamentul lui Gheorghe Ialomiţianu şi al Andreei Paul demonstrează în final cât de lipsiţi de bun-simţ sunt reprezentanţii actualei opoziţii din România. Ar fi fost normal ca cei doi parlamentari să fi ridicat o serie de critici justificate în legătură cu viziunea Ioanei Petrescu despre problemele pe care le va gestiona la ministerul de Finanţe. În schimb, pedeliştii au ales să instrumenteze atacuri ieftine, mai potrivite unor copii de grădiniţă decât unor membri ai unei comisii atât de importante din Parlamentul României.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
07 mar, 2014
cantautor
sa radem cu(de) comici vestiti..
in episodul de azi :Bran
despre viziunea :"impozitarea usturoiului",norme de aplicare in SUA

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ