Oprea, SPRIJIN TOTAL pentru Kovesi: A demonstrat că merită

| 11 iun, 14:06

Vicepremierul Gabriel Oprea a declarat joi că ar susţine-o "total" pe Laura Codruţa Kovesi pentru un nou mandat la conducerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), întrucât aceasta a demonstrat că merită iar lupta anticorupţie a dus mult la întărirea statului român.

"Total. (...) Normal că o susţin. Nu uitaţi că a fost propusă şi susţinută şi de Victor Ponta şi de Cazanciuc şi de mine. A demonstrat că merită acest lucru, chiar dacă îmi fac prieteni sau nu", a spus Oprea, la Adevărul, întrebat dacă ar susţine-o pe Kovesi pentru un nou mandat la şefia DNA, transmite Agerpres.

În acest context, Oprea a afirmat că România este o ţară sigură, respectată de partenerii internaţionali şi care generează stabilitate şi securitate. Vicepremierul a mai amintit că România apără peste 1.100 de kilometri la graniţa europeană într-un context greu de securitate.

"Aşteptăm (...) nişte discuţii politice şi măsuri politice în ţări precum Germania sau altele, Franţa, să primim ceea ce merităm, să intrăm măcar cu (...) aeroportul în Schengen", a spus Gabriel Oprea.

El a caracterizat lupta anticorupţie drept "un moment istoric".

"Mă mai lasă şi pe mine Victor Ponta să mai primesc nişte delegaţi când nu are timp. (...) Oamenii se uită în jur, se uită unde am ajuns. Lupta asta anticorupţie este un moment istoric care a dus mult la întărirea statului român", a adăugat Oprea.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ