Paper - o nouă aplicaţie Facebook

| 31 ian, 2014

Facebook a dezvăluit joi o nouă aplicaţie, numită 'Paper', un jurnal online în care se pot citi şi distribui de pe smartphone articole sau alte tipuri de conţinut, relatează AFP, potrivit Agerpres.

'Paper îţi permite să împărtăşeşti ştiri într-un mod mai simpatic, cu un design îmbunătăţit şi în ecran complet, o aranjare în pagină fără elemente perturbatoare', indică reţeaua socială pe blogul său.

'De asemenea, am facilitat crearea şi distribuirea articolelor voastre', adaugă Facebook.

Aplicaţia, prima creată de Facebook Creative Labs, va fi disponibilă începând cu 3 februarie pentru utilizatorii de iPhone.

Paper oferă mai multe secţiuni tematice, care permit urmărirea principalelor subiecte de actualitate, precum şi rubrici variate, cum ar fi sport, ştiinţă sau gastronomie.

Utilizatorii vor putea personaliza mai mulţi parametri ai aplicaţiei.

Media partenere pentru aplicaţia Paper nu au fost dezvăluite, însă într-o înregistrare de prezentare a aplicaţiei, un utilizator navighează pe articole din New York Times, revista Time, USA Today sau Huffington Post, printre altele.

Aplicaţia va permite vizionarea în ecran complet a videoclipurilor şi va 'facilita găsirea articolelor unor publicaţii de încredere şi selectarea lecturilor şi conţinuturilor video'.

'Iar când veţi fi gata să vă spuneţi propria poveste, veţi şti exact cum vor arăta mesajele sau fotografiile voastre, pentru că veţi putea vedea o previzualizare înainte de a partaja articolul vostru', mai subliniază reţeaua socială.

Tag-uri: aplicatie, facebook, paper
loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO
h
Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ