Patru trenuri de călători staţionează în diferite gări, din cauza deraierii unui marfar
 
					Patru trenuri de călători staţionează vineri în mai multe gări, pe rute spre nord-vestul ţării, din cauza deraierii unui tren de marfă cu 28 de vagoane, pe ruta Voşlăbeni - Izvorul Mureşului, în noaptea de joi spre vineri, informează Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA.
Compania a luat această decizie de oprire a trenurilor, deoarece secţia  de circulaţie Voşlăbeni - Izvorul Mureşului este dotată doar cu linie  simplă, iar echipele de intervenţie desfăşoară, în prezent, operaţiuni  de repunere pe şină a locomotivei. 
 
Până la restabilirea circulaţiei, trenul IR 1945 (Mangalia - Satu  Mare) staţionează în Siculeni de la ora 00,25, trenul IR 1642 (Dej -  Bucureşti Nord) staţionează în Gheorghieni de la ora 02,12, trenul IR  1641 (Bucureşti Nord - Dej) staţionează în Siculeni de la ora 03,00, iar  trenul IR 407-2 (Episcopia Bihor - Braşov) staţionează în Voşlăbeni de  la ora 06,33. Trenul IR 1644, Sighetu Marmaţiei - Bucureşti Nord şi  trenul internaţional 366-1, Braşov - Budapesta circulă pe rută deviată,  precizează CFR SA, într-un comunicat remis AGERPRES.
 
Conducerea CFR SA a anunţat, vineri dimineaţă, că pasagerii au  primit sprijin din partea angajaţilor companiei, care au distribuit  călătorilor apă, cafea şi sandvişuri.
 
Pasagerii care nu mai doresc să continue călătoria vor primi, la  cerere, contravaloarea biletelor pentru parcursul neefecutat, precizează  compania.
Ştirile orei
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
 
 
         
         
         
         
         
         
         
         
         
         
         
         
         
         
         
         
         
         
        