PNL contestă în instanță Alianța Electorală PSD-UNPR-PC

| 06 mar, 2014

Partidul Național Liberal a depus joi la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) o contestație prin care solicită anularea deciziei Biroului Electoral Central (BEC) de înregistrare a Alianței Electorale PSD-UNPR-PC, precum și respingerea protocolului de constituire a acestei alianțe.

În acțiunea depusă în instanță, reprezentanții PNL arată că protocolul de constituire a alianței electorale "Alianța Electorală PSD-UNPR-PC" nu reprezintă protocolul unei alianțe electorale, ci al unei alianțe politice, structură reglementată în mod expres prin prevederile Legii nr. 14/2003, a partidelor politice.

PNL consideră alianța PSD-UNPR-PC este o alianță politică și, conform Legii nr. 14/2003 a partidelor politice, trebuie înregistrată la Tribunalul București, și nu la Biroul Electoral Central.

De asemenea, PNL susține că protocolul de constituire a Alianței Electorale PSD-UNPR-PC a fost depus tardiv, după expirarea termenului prevăzut de lege și astfel nu poate produce efecte juridice.

Reprezentanții PNL detaliază în contestație motivele pentru care solicită anularea deciziei BEC din 5 martie prin care a fost admis protocolul de constituire a Alianței Electorale PSD-UNPR-PC.

Astfel, art. 7 alin. 1 din Legea 33/2007 prevede: "Partidele politice, alianțele politice și organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale se pot asocia între ele numai la nivel național, pe bază de protocol, constituind o alianță electorală, în scopul participării la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European".

PNL susține că dispozițiile art. 6.3 — 6.7 din protocol conțin prevederi referitoare la situații ulterioare alegerilor europarlamentare alianța având, de fapt, un scop mult mai larg decât acela de a participa la alegerile europarlamentare: "i) susținerea unui anumit candidat la președinția Parlamentului European; ii) aderarea la un anumit grup politic; iii) colaborarea, consultarea și stabilirea acțiunilor comune în cadrul activităților comune din Parlamentul European, Parlamentul României, Guvernului României și la nivelul autorităților administrației publice locale".

În opinia PNL, situația prezentată întrunește condițiile de existență ale unei alianțe politice, structură care este reglementată, în principal, de art. 28 și urm. din Legea nr. 14/2003 a partidelor politice, iar această lege stabilește o procedură expresă pentru înregistrarea unei alianțe politice, conform dispozițiilor art. 29: "(1) Pentru înregistrarea alianțelor politice se depun la Tribunalul București următoarele documente".

De asemenea, Legea nr. 14/2003 prevede în mod expres obiectivele care pot aparține unei alianțe politice, existând o distincție semnificativă în raport cu oricare dintre caracteristicile unei alianțe electorale: art. 35 "Obiectivele alianțelor politice, precum și modul lor de organizare trebuie să se conformeze prevederilor art. 2 și 3, cu excepția participării cu candidați în alegeri, care este opțională".

"În conformitate cu dispozițiile art. 29 și următoarele din Legea nr. 14/2003 se poate constata faptul că în cazul de față Alianța Electorală PSD-UNPR-PC este în fapt o alianță politică. Înregistrarea unei asemenea alianțe la Biroul Electoral Central a avut drept scop eludarea procedurilor impuse de Legea nr. 14/2003 a partidelor politice, pentru că în mod concret, obiectivele acestei structuri politice exced cadrului delimitat de participările la alegerile europarlamentare", se arată în contestație.

PNL mai susține că protocolul de constituire a Alianței Electorale PSD-UNPR-PC a fost depus tardiv, după expirarea termenului prevăzut de lege și, astfel, nu poate produce efecte juridice.

Astfel, art. 7 alin. 2 din Legea nr. 33/2007 statuează: "Protocolul de constituire a alianței electorale se depune la Biroul Electoral Central în termen de 48 de ore de la înființarea acestuia", iar BEC a fost înființat la data de 28 februarie 2014.

Conform art. 181 alin. 1 pct. 1 raportat la alin. 2 al aceluiași articol din Codul de Procedură Civilă, termenul limită de depunere a protocolului era 3 martie 2014, orele 24,00.

PNL arată că protocolul alianței PSD-UNPR-PC a fost depus în data de 4 martie 2014 (după prânz), deci în afara termenului legal.

Tag-uri: PNL, USD
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ