Ponta bate tot la prezidențiale chiar și fără a-și anunța candidatura

| 26 mar, 2014

Traian Băsescu a subestimat capacitatea lui Victor Ponta de a-și folosi puterea executivă într-un mod constructiv, generând o creștere economică record și o serie de măsuri cu impact social semnificativ care au câștigat sprijinul popular.

La începutul anului 2014, Victor Ponta este pe vârful unui val de popularitate care îl duce din ce în ce mai aproape de Cotroceni. Fiind omul politic cu cele mai mari șanse la alegerile prezidențiale din noiembrie, conform tuturor sondajelor de opinie făcute publice până acum, Victor Ponta reprezintă deja un caz interesant de lider de partid ajuns prim-ministru, care a știut să folosească vizibilitatea oferită de funcție pentru a se plasa în prim-planul politicii românești.

Decizia lui Traian Băsescu din 2012 de a-l numi pe Victor Ponta drept prim-ministru al României este probabil una dintre cele mai mari greșeli politice pe care le-a făcut acesta. În ciuda intențiilor sale de a permite o guvernare de stânga pentru o perioadă scurtă de timp, pentru a permite dreptei să se reconstruiască din Opoziție, Traian Băsescu a făcut un calcul fundamental greșit.

Președintele a subestimat capacitatea lui Victor Ponta de a-și folosi puterea executivă într-un mod constructiv, generând o creștere economică record și o serie de măsuri cu impact social semnificativ care au câștigat sprijinul popular. Putem vorbi aici despre reîntregirea pensiilor și salariilor, dar și despre măsurile de natură liberală care au ajutat companiile și angajatorii.

Astfel, după aproape doi ani în fruntea Guvernului, cel mai recent sondaj de opinie realizat de Centrul de Studii și Cercetari Infopolitic (CSCI) confirmă faptul că Victor Ponta și-ar învinge toți contracandidații în turul II al alegerilor prezidențiale.

Victor Ponta ar câștiga împotriva lui Cătălin Predoiu cu 74%, împotriva lui Crin Antonescu ar obține un scor de 72%, împotriva lui Mihai Răzvan Ungureanu ar câștiga cu 63%, iar pe Klaus Iohannis l-ar învinge cu 56%. Așadar, deși deocamdată nu și-a anunțat candidatura, președintele PSD stă foarte bine la capitolul imagine publică și intenție de vot.

Mai mult, dacă ne uităm la datele disponibile pentru un vot prezidențial în turul I, dacă duminica viitoare ar avea loc alegerile românii ar vota în cea mai mare măsură cu Victor Ponta (47-48% în toate variantele analizate), fiind astfel foarte aproape de a obține o majoritate și victoria din primul tur.

Pe de altă parte, fostul aliat din cadrul Uniunii Social Liberale, președintele PNL Crin Antonescu, ar reuși să strângă numai 12% din voturile românilor. Acest rezultat dezastruos consolideaza opinia generală că, prin decizia de a rupe USL, Crin Antonescu și-a distrus imaginea publică și, implicit, cariera politică.

Plasându-se pe locul trei în toate simulările de vot, Crin Antonescu nu are în acest moment nicio șansă să intre în turul II. Mai mult de-atât, politicianul care se apropie cu repeziciune de Antonescu la capitolul intenție de vot este chiar liderul PRM Corneliu Vadim Tudor. Așadar, este posibil ca bătălia politică din noiembrie să se dea între cei doi pentru locurile trei și patru de pe listă.

Începutul lui 2014 reprezintă așadar o perioadă de schimbări semnificative în clasamentul preferinței electoratului român și transmite un semnal foarte clar pentru viitoarele alegeri europarlamentare și prezidențiale: Ponta este pe val!

Sondajul CSCI a fost realizat pe un eșantion de 1.120 subiecți. Eșantion este de tip multistadial cluster, cu o selecție probabilistică a persoanelor, fiind validat pe baza datelor INSSE 2011 și Recensamantul Populatiei 2002. Eroare tolerată este de 3%, la un nivel de probabilitate de 0.95.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ