Ponta, după Consiliu: "Reeşalonăm subvenţiile la energia verde"

| 22 mai, 2013

Premierul Victor Ponta a participat, astăzi, la summitul Consiliului European de la Bruxelles. Dezvoltarea politicii energetice a UE şi combaterea evaziunii fiscale reprezintă subiectele principale de discuţie.

Preţurile la energie au crescut în Europa, ceea ce afectează competitivitatea, în special în raport cu SUA, unde preţurile energiei, la gaze în mod deosebit, au scăzut în ultimii ani. În acest context, Uniunea Europeană urmăreşte garantarea unor preţuri abordabile pentru clienţi, reducerea facturii importurilor şi asigurarea unei producţii interne continue.

România susţine reducerea subvenţiilor pentru energia regenerabilă şi se alătură Germaniei şi Spaniei, dorind scăderea numărului de certificate verzi și valoarea acestora.

"S-a ajuns la o concluzie referitoare la energiile regenerabile: continuăm investiţiile, însă trebuie să facem ca şi aceste surse de energie regenerabilă să fie cost-effectiveness, deci să aibă un beneficiu în aşa fel încât subvenţiile să fie cât mai scăzute, iar asta înseamnă că pentru România - şi am prezentat de altfel acest punct de vedere - avem în vedere o balansare a politicii de subvenţionare a energiei regenerabile, în aşa fel încât costurile rezultate să fie suportabile atât pentru zona de industrie, cât şi în ce priveşte preţurile pentru populaţie", afirmat Victor Ponta, după summit-ul de la Bruxelles.

Ţările UE ar putea să-şi adapteze legislaţia pentru explorările de gaze de şist

Totodată, România speră ca negocierile de la Bruxelles să conducă la acceptarea gazelor de şist ca sursă de "energie neconvenţională", poziție similară cu cea adoptată de Marea Britanie, Ungaria, Polonia și Spania, ţări care au acordat deja licenţe în domeniu.

"S-a discutat, cu un sprijin important din partea Poloniei, din partea noastră, din partea Lituaniei, a altor ţări care efectuează deja explorări privind noile tipuri de energie, mai direct gaze de şist, există în mod clar o opţiune de a permite ţărilor membre UE să îşi adapteze legislaţia pentru a încuraja explorările şi exploatările. Nu se va construi în perioada imediat următoare o politică unică europeană, dar majoritatea ţărilor europene care merg în această direcţie au garanţia că orice sursă nouă de energie, cu respectarea evidentă a tuturor standardelor de protecţie a mediului, este binevenită', a spus primul ministru", a mai spus Ponta.

Ponta: Am arătat importanţa proiectului Nabucco

În plus, premierul a afirmat că se caută resurse pentru proiectul Nabucco şi că doreşte ca, până la sfârşitul anului, să se finalizeze interconectarea cu Republica Moldova.

"Pentru România am reliefat importanţa proiectului Nabucco, care înseamnă gazoductul ce vine din Azerbaidjan, mai departe în cadrul UE presupune Bulgaria, România, Ungaria şi Austria. Şi de asemenea am ridicat problema şi am reliefat încă o dată angajamentul nostru de a finaliza până la sfârşitul acestui an interconectarea de gaz cu Republica Moldova, asta însemnând însă practic o necesitate în plus pentru România de noi resurse de gaze, fie că e vorba de cele din Azerbaidjan, pe proiectul Nabucco, cele din zona off-shore şi noi surse de energie", a mai declarat Victor Ponta.

Proiectul Nabucco urmăreşte realizarea unui gazoduct pe traseul Turcia - Bulgaria - România - Ungaria - Austria, cu o lungime totală de 3.296 km. Conducta va traversa Turcia pe o porţiune de 2.000 km, Bulgaria pe 400 km, România pe 460 km, Ungaria pe 390 km şi Austria pe 46 km.

Nabucco poate duce la diversificarea surselor de aprovizionare cu gaze pentru peste 500 de milioane de clienţi potenţiali din ţările cu economii în creştere din Europa de Sud-Est şi Europa de Vest.

România, dornică să colaboreze în schimburile de informaţii pentru combaterea evaziunii fiscale

România este perfect pregătită şi dornică de a colabora în schimbul de informaţii şi în toate măsurile de interconectare pentru combaterea evaziunii fiscale şi a spălării de bani, a subliniat premierul Victor Ponta miercuri, într-o conferinţă de presă susţinută la Bruxelles, în urma reuniunii Consiliului European dedicată energiei şi combaterii evaziunii fiscale.

"La politica fiscală şi combaterea evaziunii fiscale, România a susţinut opinia exprimată de Consiliu şi, de fapt, şi de Comisia Europeană privind acordurile de schimb de informaţii între toate ţările membre şi între ţările UE şi alte ţări, negocierea unor acorduri cu ţări din Europa, fie că vorbim de Andorra, de Monaco, de Elveţia, care au o legislaţie specială. Evident, România este perfect pregătită şi dornică de a colabora în schimbul de informaţii şi în toate măsurile de interconectare pentru combaterea evaziunii fiscale şi a spălării de bani", a spus prim-ministrul.

Totodată, prim-ministrul a anunţat că România încearcă să aibă rezultate pozitive la nivel de MCV.

"Am discutat cu domnul Barroso despre acordarea pentru România și Slovacia a încă unui an (n+3) pentru a absorbi fonduri europene prevăzute în exercițiul financiar 2007- 2013. Este o decizie foarte importantă. Probabil în Consiliul din iunie se netezesc ultimele asperităţi. Se acordă României şi Slovaciei, însă au apărut şi alţi doritori", a mai declarat Victor Ponta.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ