Ponta îi dă replica lui Iohannis: Asumarea răspunderii pe descentralizare s-a decis în USL

| 30 oct, 2013

Premierul Victor Ponta a afirmat miercuri că decizia privind asumarea răspunderii pe proiectul descentralizării a fost luată în USL, în prezenţa tuturor liderilor. Şeful Executivului i-a răspuns liderului liberal Iohannis, care a subliniat că anumiţi colegi parlamentari şi-ar dori o dezbatere parlamentară.

Premierul Victor Ponta i-a amintit liderului liberal Klaus Iohannis că decizia privind asumarea răspunderii pe proiectul descentralizării a fost luată în USL, în prezenţa tuturor liderilor.

"Cred că aţi fost la conferinţa de presă când domnul Antonescu, cu mine, cu domnul Daniel Constantin, şi cu domnul Oprea, am anunţat decizia USL. Sincer să fiu, eu am totală încredere că dacă luăm o decizie împreună.... După aceea, iar fuge cineva din poză şi zice că nu a fost acolo. Şi eu îmi doresc întotdeauna cât mai multe dezbateri. Din acest motiv, domnul Dragnea a fost la toate grupurile parlamentare şi va merge în continuare. Asta s-a decis la USL, în prezenţa tuturor liderilor USL", a spus Ponta, miercuri, întrebat cu privire la existenţa unor parlamentari liberali care vor, mai degrabă, o dezbatere pe proiectul descentralizării, decât asumarea răspunderii, citat de Agerpres.

Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, a declarat marţi, referitor la asumarea răspunderii pe proiectul descentralizării, că această hotărâre nu poate reieşi dintr-o discuţie informală.

"Unii colegi parlamentari au considerat că este bine să se meargă pe asumare, unii au considerat că nu este bine, însă această chestiune putem să o discutăm, dar nu putem să o hotărâm. Dacă se merge sau nu pe asumare nu este hotărârea care reiese dintr-o discuţie informală. Există argumente puternice şi pentru asumarea răspunderii, dar evident colegii fiind parlamentari şi-ar dori o dezbatere în Parlament", a precizat Iohannis după o întâlnire cu grupurile parlamentare ale PNL la Camera Deputaţilor.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ