Ponta: Nu există nicio obligaţie de a mări impozitele persoanelor fizice autorizate şi pe drepturile de autor

| 16 sep, 2013

Premierul Victor Ponta va prezenta marţi în faţa Camerelor reunite ale Parlamentului datele referitoare la noul acord cu creditorii internaţionali, subliniind că nu există nicio obligaţie din partea Guvernului României de a supraimpozita sau de mări impozitele persoanelor fizice autorizate şi pe drepturile de autor.

'În compensaţie cu scăderea TVA la pâine avem accizele la bunuri de lux, yachturi şi aşa mai departe, şi de la 1 ianuarie 2014, în compensaţie cu banii pe care i-am dat înapoi la pensionari pentru cote de asigurări de sănătate, cei care au venituri din chirii plătesc 5%, dar în limita a cinci salarii medii pe economie. Nu există nicio obligaţie din partea Guvernului României de a supraimpozita sau de mări impozitele persoanelor fizice autorizate şi drepturile de autor, pentru că a existat această poveste şi vreau să o aflaţi de la mine. Solicitarea din partea celor de la FMI şi de la Comisia Europeană legat de acest lucru există. De altfel, domnul Ialomiţianu, fostul ministru PDL, ne-a confirmat. Şi în 2010 au cerut acelaşi lucru şi în 2013. (...) Nu avem nicio obligaţie şi nu avem prevăzut aşa ceva. Avem prevăzute cele două lucruri pe care nu voi obosi să le spun şi pe care eu le consider corecte: se măresc accizele la bunuri de lux pentru TVA la pâine şi mă bucur de acest lucru şi să mărim cotele de asigurări de sănătate de la cei cu venituri din chirii, ca să nu mai iau de la cei cu pensii sub 740', a spus primul ministru, luni seara, la postul B1 Tv.

Proiectul final de scrisoare de intenţie a fost trimis la Fondul Monetar Internaţional pe 12 septembrie. Autorităţile române şi reprezentanţii FMI şi ai Comisiei Europene au ajuns la un acord la nivel tehnic în privinţa noului program de tip preventiv, care va fi pe o perioadă de 24 luni, a anunţat, recent, şeful misiunii FMI, Andrea Schaechter.

Asistenţa financiară va fi de 4 miliarde euro, acordată în mod egal de FMI şi Comisia Europeană. Noul acord stand-by de tip preventiv urmează să fie aprobat de board-ul FMI pe parcursul lunii septembrie.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ