Predoiu: În cazul de la Mureș sunt peste 400 de trupe implicate de la toate armele

Vicepremierul Cătălin Predoiu, ministru de Interne, a declarat, luni, că în cazul fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureșeană Miheșu de Câmpie, sunt implicate peste 400 de trupe de la toate armele, iar acțiunea MAI nu va înceta până suspectul nu va fi prins.
'În cazul de la Mureș, noi am mobilizat un dispozitiv foarte larg. Sunt peste 400 de trupe implicate de la toate armele, Jandarmerie, Poliție, Poliția de frontieră. Evident, avem și colegi de la IGSU care intervin doar în situațiile necesare, în funcție de competența lor. Am implicat unități canine foarte largi, drone, de asemenea, se folosesc, au fost scotociți peste 50 de kilometri pătrați de pădure. Colaborăm și cu autoritățile locale, dar și cu cetățenii cărora aș dori să le mulțumesc pentru informațiile transmise. De asemenea, mulțumesc și presei pentru că ne-a difuzat aceste comunicări pe care le facem. Este un caz complex. Au mai fost câteva în anii precedenți, nu foarte dese, și, totdeauna, au implicat ceva timp până când cel care (...) se sustrage urmăririi este identificat și localizat și, după aceea, bineînțeles, intrat în custodia Poliției. Dificultatea constă în faptul că probabil stă localizat într-un punct fix sau și-l mută ori de câte ori se apropie, eu știu, organele care îl caută, dar, până la urmă, eu sunt convins că va fi localizat și capturat. În orice caz, acțiunea Poliției va înceta, acțiunea MAI va înceta în momentul în care el va intra în custodia Poliției', a afirmat Predoiu, la Palatul Parlamentului.
Potrivit ministrului, Poliția a clarificat aspectele cu privire la măsurile judiciare care au fost luate în trecut și s-a intervenit de fiecare dată când au existat astfel de măsuri.
'Este destul de limpede că nu avem o problemă legată de deficiența Poliției în momentul în care s-a produs această crimă, pentru că nu erau măsurile dispuse în acel moment. Dar, fără îndoială, suntem foarte preocupați de faptul că există la nivel societal astfel de cetățeni care comit acte cu violență. De altfel, problematica este mai largă și este analizată foarte bine într-un raport al Avocatului Poporului asupra violenței domestice, un raport care vorbește de mai multe concluzii. Una dintre concluzii este faptul că Poliția a intervenit în aceste cazuri de violență domestică, dar, dacă limităm activitatea sau reacția societății strict la intervenția Poliției, eficiența scade', a explicat el.
Ministrul de Interne a pledat, în context, pentru o acțiune integrată: 'Trebuie să există o acțiune integrată multidisciplinar și multi-instituțională, începând de la Agenția pentru Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați, care are prin lege stabilită atribuția de instituție care elaborează strategiile în domeniu, organizează prevenția, coordonează și monitorizează acest efort de prevenire a violenței domestice în societate, până când se ajunge la o altă abordare, la un alt tip de reacție, de cultură în societate, la prevenție și la combatere, monitorizarea acestui fenomen'.
El a punctat că, în ultimii ani, cazuistica Poliției a devenit din ce în ce mai complexă privind violența domestică.
'Poliția a intervenit din anul 2020 până astăzi la peste 132.000 de cazuri, adică au crescut aceste cazuri de la an la an, de la nivelul de aproximativ 43.000 în anul 2020, undeva la 132.000 în anul 2024. În primele cinci luni ale acestui an, Poliția a intervenit la aproximativ 49.000 de cazuri, au fost emise și ordine de protecție. La majoritatea dintre ele - în jur de 80% - autorii au fost bărbați. În peste 60% din cazuri e vorba de situații de violență domestică între soți, foști, soți, parteneri sau foști parteneri. Deci, există foarte multe date statistice acumulate care vor permite și Agenției Naționale pentru Egalitate de șanse între Femei și Bărbați și Direcțiilor generale de asistență socială și de protecție a copiilor și a femeilor să-și elaboreze actualizat, la zi, astfel de strategii de prevenție', a transmis ministrul Predoiu.
Tag-uri:
loading...
Ştirile orei
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ

x