Predoiu: Parlamentarii PSD se asigură că au imunitate și ca avocați

| 24 iun, 13:40

Prim-vicepreședintele PNL Cătălin Predoiu afirmă că prin amendamentele depuse de senatorul PSD Ioan Chelaru la un proiect pentru modificarea Legii pentru organizarea și funcționarea profesiei de avocat social-democrații se asigură că au imunitate nu doar ca parlamentari, ci și ca avocați.

El arată într-un comunicat de presă că, dacă cele două amendamente la acest act normativ vor fi adoptate de Parlament, parlamentarii avocați nu vor mai răspunde penal dacă nu denunță infracțiuni planificate, inclusiv de corupție, de care au cunoștință în exercitarea profesiei, iar procurorii nu vor mai avea voie să ridice sechestreze sau confiște înscrisuri, calculatoare, telefoane care se află în posesia avocatului.

"Cu alte cuvinte, domnii avocați de la PSD se asigură că au imunitate nu doar ca parlamentari, ci și ca avocați și se asigură că dezincriminează de facto (îngreunează descoperirea) unor posibile fapte penale sub pretextul protecției profesiei de avocat. Prin aceste schimbări, avocatul nu mai este apărător, ci devine complice la comiterea de infracțiuni, protejat de imunitate", spune Predoiu.

Liberalul menționează că ''aceste modificări, conform specialiștilor consultați de mass-media, ar putea avea consecințe în cazurile Șova și Ponta prin nulitatea unor probe deja administrate''. El subliniază că Senatul trebuie să respingă aceste amendamente, nu să le adopte sau să amâne votarea — care va duce la aprobare tacită.

"Amendamentele domnului Chelaru nu sunt o întâmplare. Ele se adaugă unui șir de peste 20 de proiecte legislative depuse de parlamentari PSD prin care se încearcă modificarea Codului penal și a Codului de procedură penală. Propunerile au ca obiectiv salvarea de la pedeapsa cu închisoarea a politicienilor suspectați, inculpați, judecați sau condamnați pentru fapte de corupție, și protecția averilor acestora de confiscare. Este singurul lucru pe care PSD îl face bine: să fure, să fugă de justiție, iar când justiția e aproape să facă dreptate, să schimbe legea", conchide Predoiu.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ