Primarul suspendat al Piteștiului, Tudor Pendiuc, rămâne în arest

| 27 apr, 16:33

Curtea de Apel București (CAB) a respins luni contestația primarului suspendat al municipiului Pitești, Tudor Pendiuc, față de prelungirea arestării preventive, instanța admițând, în schimb, cererea formulată de fiica edilului, Emanuela Pendiuc, de a părăsi pentru 13 zile teritoriul României pentru a participa la Festivalul de Film de la Cannes.

Judecătorii au decis că Emanuela Pendiuc, aflată sub control judiciar, poate părăsi teritoriul României între 12 și 25 mai. În cazul lui Tudor Pendiuc, instanța a menținut decizia Tribunalului București din 9 aprilie, de a respinge cererea de înlocuire a arestului preventiv cu arestul la domiciliu.

Tudor Pendiuc a fost arestat preventiv pe 7 noiembrie 2014, într-un dosar în care este cercetat pentru corupție în legătură cu încheierea unui contract nelegal privind transportul public local. Tot de la acea dată, Emanuela Pendiuc, realizator de emisiuni la postul public de televiziune, a fost pusă sub control judiciar.

Primarul suspendat al municipiului Pitești, Tudor Pendiuc, a fost trimis în judecată de procurorii DNA pe 20 martie, fiind acuzat de luare de mită și abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave.

În același dosar au fost deferiți justiției Emanuela Pendiuc, acuzată de complicitate la luare de mită și spălare de bani; omul de afaceri Valentin Vișoiu, acționar la CNCD SA, SC Conarg SA, Conarg Real Estate SRL; Constantin Scarlat și Gheorghe Văsîi, reprezentanți ai SC Girexim Universal SA și SC CNCD SA.

De asemenea, au fost trimiși în judecată Ion Constantin, consilier al primarului Pendiuc și membru al Comisiei de evaluare a ofertelor din Primăria Pitești, Aurelian Robert Roman, Vasile Manuel Rotaru și Elena Berinde, directori generali, respectiv director economic în cadrul SC Publitrans 2000 SA; Emilian Nechita, director executiv al Direcției Tehnice din cadrul Primăriei Pitești și președinte al Comisiei de evaluare; Corina Lucia Ivan, Serviciu Unitate Monitorizare Servicii Publice; Doru Petriea, ofițer de poliție judiciară în cadrul DNA; Mihai Petriea și Elena Carmen Lis.

Primăria Municipiului Pitești s-a constituit parte civilă în dosar cu suma de 28.556.450 lei (peste 6,3 milioane euro).

Tag-uri: CAB, DNA, tudor pendiuc
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ