PSD îl sustine pe Martin Schulz la șefia Comisiei Europene

| 09 noi, 2013

Consiliul Naţional al PSD a adoptat sâmbată o Rezoluție privind susținerea actualului președinte al Parlamentului European, Martin Schulz, la președintia Comisiei Europene.

"După o îndelungată criză economică, socială şi decizională, Uniunea Europeană are nevoie de un lider carismatic, responsabil şi vizionar, pentru a depăşi impasul în care se află construcţia europeană şi pentru a se afirma ca actor semnificativ pe plan global", se arată în documentul adoptat de pesediști, scrie RomâniaTv.net.

Rezoluţia arată că Martin Schulz a fost un susţinător statornic al integrării europene a României, fiind totodată un partener fidel al social-democraţilor români.

"Având în vedere aceste considerente, PSD sprijină candidatura lui Martin Schulz pentru funcţia de preşedinte al viitoarei Comisii Europene. Suntem convinşi că în urma votului la alegerile din mai 2014 Parlamentul European şi Comisia Europeană vor reflecta încrederea alegătorilor în valorile social-democrate şi în capacitatea exponenţilor Stângii democrate de a reconstrui încrederea cetăţenilor în capacitatea instituţiilor europene de a acţiona în slujba cetăţenilor", se mai arată în Rezoluţia PSD.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ