Purtătorul de cuvânt al PNL: Și în cazul deputatului Theodor Nicolescu partidul va da curs cererilor justiției

| 18 mar, 21:04

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe, a declarat miercuri că liberalii vor vota în favoarea cererilor justiției în cazul deputatului Theodor Nicolescu și și-a exprimat speranța ca acesta să-și poată dovedi nevinovăția în justiție.

"Și în cazul domnului deputat Theodor Nicolescu, ca în orice alt caz, PNL va da curs cererilor justiției prin votul parlamentarilor săi. Indiferent de nume, apartenență politică sau funcție, răspunsul nostru în astfel de situații a fost și va rămâne prompt și pozitiv. Sperăm să-și poată dovedi nevinovăția în justiție", a declarat Ionuț Stroe, citat de Agerpres.

Direcția Națională Anticorupție  informează că procurorii au dispus extinderea urmăririi penale față de deputatul Theodor-Cătălin Nicolescu pentru luare de mită în calitate de fost vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților (ANRM) și membru al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

El era deja urmărit penal pentru trei infracțiuni de abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave, dacă funcționarul public a obținut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, reținute anterior în sarcina acestuia.

În 2007, Nicolescu a pretins de la trei persoane un procentaj de 5% din totalul acțiunilor pe care aceștia urmau să le primească în urma conversiei titlurilor de despăgubire din dosarele aflate la ANRP.

"În schimbul banilor, Nicolescu, prin prisma funcției și calității pe care o deținea, urma să asigure soluționarea favorabilă și cu celeritate a dosarelor de despăgubire. Ca urmare a soluționării dosarului de despăgubire nr. 13563/FFCC/2008, referitor la drepturile de proprietate privind o suprafață de 20,5 ha, teren situat în București, în zona sectorului 3, Nicolescu a primit, în perioada 2008-2013, de la cele trei persoane aproximativ 6.200.000 lei, reprezentând bani și contravaloarea acțiunilor. Banii au fost remiși în general, în tranșe de până la 250.000 de lei, în lei și euro, iar suma de 680.000 lei prin cont, în baza unui contract de comision încheiat fictiv pentru a masca comisionul", susțin procurorii.

Theodor-Cătălin Nicolescu a fost miercuri la DNA pentru a i se comunica noile acuzații.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ