Raţiunea liberală la pământ - Antonescu preferă un preşedinte corupt decât un PSD puternic

| 20 iun, 2014

După ce la începutul anului, Crin Antonescu a decis ruperea USL prin scoaterea de la guvernare a PNL, fostul lider liberal şi-a pierdut orice urmă de credibilitate când a anunţat că preferă un preşedinte corupt în schimbul unui PSD puternic.

În contextul scandalului generat de reţinerea lui Mircea Băsescu într-un dosar de trafic de influenţă, Crin Antonescu a venit joi cu o declaraţie stupefiantă. "Marea problemă a României e că Băsescu lasă România cu un PSD întărit. Traian Băsescu mai face un deserviciu României prin aceste întâmplări, întărind o propagandă pesedistă", a afirmat fostul preşedinte al liberalilor.

Acest tip de discurs pe care Crin Antonescu îl susţine în faţa românilor are în mod evident un pronunţat accent vindicativ, fostul lider PNL luând la ţintă PSD, cu toate că în scandal sunt implicaţi exclusiv fraţii Băsescu şi interlopul Bercea Mondial. Cu această ocazie, fostul preşedinte al liberalilor nu face altceva decât să îşi arate în mod public frustrările personale pe care le are pentru faptul că într-un timp atât de scurt a ajuns un simplu membru de partid şi a pierdut calitatea de candidat la alegerile prezidenţiale. În acest moment, pentru propriul eşec, în ochii lui Crin Antonescu singurul vinovat este PSD.

Declaraţiile lui Crin Antonescu sunt de-a dreptul revoltătoare în contextul în care în momentul în care a constituit USL cu PSD de pe poziţii de paritate, formaţiunea social-democrată era un partener de încredere şi nu vedea în acesta răul absolut. Discursul fostului lider liberal nu arată decât ipocrizia de care poate da dovadă acest personaj într-un moment în care România este martora unui scandal de influenţă ce pare a avea rădăcini până la palatul Cotroceni. Într-un gest buimac şi plin de frondă, Crin Antonescu vine şi arată cu degetul înspre PSD, acuzând partidul aflat la guvernare că are de câştigat dintr-un scandal cu care nu are nici o legătură.

Încercând să atragă atenţia asupra propriei persoane, într-un moment în care este din ce în ce mai izolat în PNL ca urmare a acţiunilor ce au dus la decredibilizarea acestui partid şi la căderea în încrederea electoratului, Crin Antonescu se decredibiliează după ani întregi în care a tunat şi a fulgerat la adresa lui Traian Băsescu. Odată cu plecarea din USL, Crin Antonescu şi-a schimbat peste noapte adversarul crezând că oamenii vor uita atât de uşor promisiunile făcute în campania electorală când se anunţa drept “călăul” carierei politice a lui Traian Băsescu. Acum când toate acţiunile din culise ale şefului statului ies la suprafaţă, liberalul în loc să constate impactul negativ pe care îl are Traian Băsescu asupra instituţiei prezidenţiale, Crin Antonescu afirmă că PSD este marea problemă a României.

Afirmaţiile fostului preşedinte al PNL fac parte dintr-un discurs artificial şi fals care nu are nicio legătură cu realitatea în condiţiile în care nu PSD a părăsit guvernarea, provocând o criză politică artificială care risca să destabilizeze România. În realitate, partidul condus de premierul Victor Ponta a fost cel care şi-a respectat promisiunile luate în faţa electoratului în 2012 şi a dus la capăt angajamentele USL, asigurând astfel o bună guvernare pentru România.

Tag-uri: Crin Antonescu, PNL, psd
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

2 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
16 iul, 2014
maria
PNL
http://jurnalul.ro/stiri/politica/norica-nicolai-vicepresedinta-a-grupului-alde-din-parlamentul-european-673004.html?fb_action_ids=500603700085469&fb_action_types=og.likes
SE POATE FARA SA VINZI UN PARTID !!!
21 iun, 2014
Diana
Andrei Pop,bati campii cu gratie !

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ