Remanierea – temă de vară?

| 26 mai, 2013

În toate guvernările de până acum, perioada verii de după prima jumătate de an de guvernare a fost marcată de existenţa unei presiuni mediatice legate de remaniere.

În această perioadă presa din România a început să aducă în discuţie tot mai des subiectul legat de o posibilă remaniere a guvernului. În ciuda tuturor infirmărilor venite din partea oficialilor guvernamentali și ai USL, mass-media continuă să promoveze această temă. După cum evoluează lucrurile, este posibil ca subiectul remanierii să fie tema estivală pentru acest an în presa românească.

Tema remanierii este adusă tot mai insistent în atenţia opiniei publice în special de către cei de la Evenimentul Zilei, care continuă campania lor de speculaţii cu privire la funcţionarea guvernului. Chiar dacă afirmaţiile lor nu au susţinere în discursul adoptat de vreun oficial guvernamental, aceştia oferă chiar şi scenarii despre cine va fi remaniat.

Principalii vizaţi de remaniere, conform surselor celor de la Evenimentul Zilei, sunt ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, şi ministrul Energiei, Constantin Niță. Subiectul înlocuirii celor doi miniştri ar fi fost dezbătut în interiorul USL încă dinainte de Consiliul European la care a participat Victor Ponta.

Până acum, toate zvonurile apărute în presă despre o posibilă remaniere s-au lovit de declaraţiile celor doi lideri ai Uniunii Social Liberale. Atât Victor Ponta, cât şi Crin Antonescu au spus în repetate rânduri că nu s-a ridicat această problemă în interiorul USL.

În toate guvernările de până acum, perioada verii de după prima jumătate de an de guvernare a fost marcată de existenţa unei presiuni mediatice legate de remaniere. Lipsa de subiecte, dar şi relaxarea din rândul opiniei publice şi a vieții politice de pe timpul verii face ca mass-media să formuleze tot felul de speculaţii despre guvern.

Soluţia remanierii guvernamentale a fost utilizată în mod excesiv de către cei de la PDL, iar rezultatele au fost unele dezastruoase pentru România. Pentru PDL, schimbarea miniştrilor reprezenta o strategie prin care să reducă presiunea venită din partea cetăţenilor şi a presei ca urmare a deciziilor luate de guvern. PDL mai degrabă sacrifica un ministru şi dădea peste cap funcționarea unui minister prin remaniere, în loc să îşi asume greşelile.

Pentru actualul guvern, remanierea, după cum au spus şi liderii USL, nu se impune în acest moment. Motivele invocate de presă pentru a argumenta o eventuală remaniere a lui Fenechiu sunt legate de privatizarea CFR Marfă. Însă privatizarea se află încă în faza de soluţionare, iar primul ministru i-a acordat ministrului Fenechiu încrederea pentru a duce până la capăt acest proces.

Remanierea doar de dragul mass-media, dar mai ales a unor trusturi de presă, nu este în beneficiul statului român şi nici a cetăţenilor săi. Continuitatea în actul guvernamental este necesară pentru a exista o stabilitate economică și politică. De asemenea, înlocuirea unor miniştri cu alţii noi face ca toată munca depusă în cadrul acelui minister până la acel punct să fie în zadar. Astfel, s-ar încetini rezolvarea unor probleme importante pentru statul român.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ