Rusia nu mai poate șantaja energetic România

| 26 iul, 2014

Pentru prima oară în istoria recentă România nu va mai fi dependentă de gazul de import rusesc. Conform analizei Economica.net, România va rezista oricât de grea va fi iarna următoare, chiar dacă Rusia va sista furnizarea de gaze spre Ucraina și Europa.

Alianțele conduse de Victor Ponta au dus cu regimul lui Traian Băsescu câteva bătălii în care președintele a folosit arme politice iar premierul a ripostat prin rezultate economice.

Cea mai importantă miză, dincolo de cea recent subliniată a unui reviriment extraordinar al relațiilor comerciale cu China, a fost cea a independenței energetice a României.

Dacă în privința punerii în aplicare a unei relații economice și comerciale avantajoase cu China, premierul a avut de înfruntat doar ironiile și sabotajul politic al președintelui, în privința luptei pentru independența energetică Victor Ponta a trebuit să înfrunte și alți adversari, mult mai puternici și mai periculoși – din câte afirma încă de anul trecut SRI – chiar dacă aceștia nu și-au asumat niciodată deschis atacurile.

Analiștii politici au subliniat în repetate rânduri că grupurile care încercau să exercite presiune asupra guvernului prin protestele de stradă care s-au declanșat, în mod suspect, simultan în marile orașe, au prea puțin de-a face cu ecologia și mult mai mult cu Gazprom și Federația Rusă.

Economica.net a publicat o analiză care tranșează în sensul pozitiv această problemă. Pe scurt, pentru prima oară în istoria recentă România nu va mai fi dependentă de gazul de import rusesc. Conform analizei menționate, România va rezista oricât de grea va fi iarna următoare, chiar dacă Rusia va sista furnizarea de gaze spre Ucraina și Europa.

Același studiu detaliază că de mai bine de un an, utilizatorii casnici din țara noastră au ars doar 2% gaze rusesc, în timp ce industria a solicitat 5% din import. Inclusiv în sezonul rece trecut, proporţia local/import în coşul pentru populaţie a rămas aceeaşi, iar la fabrici a crescut până la maxim 10%. Conform estimărilor ANRE, în iarna ce urmează raportul va fi la fel de bun între gazul de import și cel local, acest lucru fiind posibil prin sistarea producţiei în fabricile de îngrăşăminte ale miliardarului Ioan Niculae, prin care s-au disponibilizat încă 2 - 2, 5 miliarde de metri cubi din producţia internă.

Această stare de fapt economică reprezintă o premieră și din punct de vedere politic: pentru prima dată în istoria sa modernă România intră în zodia independenței energetice față de Rusia.

loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ