Semne şi întâmplări care demonstrează existenţa OZN-urilor în Maramureş. Mărturii ŞOCANTE ale localnicilor

| 07 iul, 2014

În Budești, o mică localitate așezată lângă Cavnic, în Maramureș, s-au înregistrat mai multe întâmplări ciudate, care ridică semne de întrebare chiar și specialiștilor, scrie efemeride.ro.

În apropierea localității se află un deal, numit Creasta Cocoșului, unde conform mărturiilor unor persoane,dar și a primarului localității, au fost observate două lumini puternice.  Conform martorilor, aceste lumini erau mult mai intense decât lumina stelelor și foarte apropiate ca distanță.

Pe de altă parte și vegetația prezintă unele anomalii, în sensul că la baza dealului crește o iarbă mică și rea , specifică zonei înalte, iar în proxima apropiere crește o iarbă deasă și înaltă, specifică reliefului. În conformitate cu mărturiile primarului localității, pe suprafața sa de teren, în fiecare an, primăvara, apar trei pete de iarbă ofilită, așezate sub forma unui triunghi.

Cea mai interesantă mărturie este a unei bătrâne din sat, care susține că, aflându-se cu nepotul său pe câmp, o mașină stranie a coborât din cer, iar nepotul său a fost răpit de către o ființă stranie. Copilul a revenit în același loc, după câteva ore, speriat și refuzând să vorbească despre ce s-a întâmplat.

Bătrâna susține că nepotul său a fost răpit și a doua oară, copilul revenind, dar prezentând semne că fusese agresat fizic. Martora refuză să dea detalii despre această situație, invocând faptul că nu vrea să supere statul. Se constată încă o dată, că oamenii nu pot trece anumite bariere, pentru a nu fi etichetați ciudați sau nebuni. De care parte a barierei este normalitatea?

Se cunoaște faptul din studiile internaționale, că extratereștrii au vizitat în special regiuni în care au activat vulcani. Zona din apropierea Budeștiului prezintă vulcani inactivi.

loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO
h
3 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
09 iul, 2014
Breaking news de la BOR
La Patriarhie au fost expuse moaştele Mielului cu O Nară

Începând de astăzi, toţi credincioşii care vor ajunge în zona Dealului Mitropoliei din Bucureşti se vor putea închina la racla cu moaştele Sfântului Miel cu O Nară. Aducerea acesteia în România este rezultatul a patru luni de discuţii purtate între reprezentanţii Bisericii Ortodoxe Române şi călugării de la Muntele Athos. Aceştia consideră că efortul le va fi răsplătit pe măsură, mai ales din punct de vedere financiar.

“Mielul cu O Nară alină suferinţele din sufletele celor care cred în puterea sa vindecătoare. Fără sacrificiul suprem al acestuia, n-am fi ajuns să avem o credinţă bimilenară. Sau dacă am fi avut, aceasta n-ar fi fost desăvârşită. Rugămintea pe care o am faţă de credincioşi este ca aceştia să sărute cuviincios mielul şi să reţină faptul că mai întâi pielea trebuie dată înapoi.” a declarat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Iulian Capsache.

Viaţa Sfântului Miel cu O Nară a fost una agitată, care s-a terminat într-un mod nefericit. El a fost prigonit de femei, care îl frecau până când i se făcea rău şi vomita. Spre sfârşitul vieţii, acesta a fost prins de câteva păgâne care l-au decalotat şi apoi l-au îngropat. În tradiţia populară se spune că Mielul Mântuitor a înviat într-a treia zi după fripturi şi s-a ridicat la ceruri, iar ortodocşii consideră că expresia “Credincioşi, să luaţi mielul !” este de bine.

În mod suplimentar, Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a propus oferirea, în zilele de duminică, a câte 10 supozitoare cu trotil pentru înlesnirea mântuirii. Pentru început, majoritatea doamnelor în vârstă, participante la slujbele BOR, au recunoscut că sunt foarte încântate de această idee.

Patriarhul Daniel promite că va continua să aducă în ţară rămăşiţe trupeşti ale câtorva sfinţi în perioada ce urmează: “Dacă se vor î
07 iul, 2014
Mot Adrian
ozn
Poate ca avem camere video si sa le lasam la inregistrat. Imaginile video pot dovedi adevar sau minciuna, nu i asa ?

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ