Senatul elimină posibilități de suspendare a pedepsei pentru șoferii care produc accidente soldate cu morți

| 20 oct, 18:09

Senatul a adoptat, luni, în plen, o propunere legislativă de modificare a Codului penal care completează Legea Anastasia și prevede eliminarea posibilității suspendării executării pedepsei în cazurile de ucidere din culpă comise de șoferi fără permis sau aflați sub influența alcoolului ori a drogurilor, atunci când fapta este însoțită de refuzul ori sustragerea de la prelevarea probelor biologice, părăsirea locului accidentului.

 

Au fost înregistrate 121 de voturi 'pentru' și o abținere.
Inițiativa legislativă a fost depusă de un grup de parlamentari, majoritar din PSD, și are ca scop, potrivit expunerii de motive, 'eliminarea unor portițe legislative și întărirea caracterului preventiv și sancționator al legislației penale'.
'Există un lanț de complicități pentru cei care vin cu asemenea soluții. (...) În ultimii doi au fost câteva accidente pentru care instanța a dat soluții care sfidează nu doar legea, ci și dorința tuturor a merge liniștit. E nevoie de o anumită exigență', a afirmat senatorul PSD Robert Cazanciuc, inițiator al proiectului.
Potrivit lui Cazanciuc, Legea Anastasia, la doi ani de la intrarea în vigoare, a salvat mai mult de o sută de vieți, dar are două situații care scapă reglementării - refuzul de recoltare a probelor biologice atunci când șoferul a făcut un accident grav și părăsirea locului accidentului.
'În cazul părăsirii locului accidentului, din punctul meu de vedere, nu este o simplă ucidere din culpă, este pur și simplu o crimă. Gândiți-vă, cineva produce un accident grav, lasă o victimă pe marginea pe drumului și pleacă de acolo fără să îi dea nicio șansă la viață. Pentru asemenea tip de fapte, o crimă, nu putem permite ca legea să aibă în cuprinsul ei posibilitatea suspendării executării pedepsei. De aceea, rugămintea mea este să votați această lege și împreună să putem opri carnagiul de pe șosele României, dând astfel instanțelor un instrument normativ care arată, în final, cetățenilor că respectăm viața, valoarea supremă a omului', a subliniat Cazanciuc, în plenul Senatului.
Legea Anastasia, intitulată astfel în memoria unei fetițe accidentate mortal de către un șofer care nu deținea permis de conducere auto, intrată în vigoare pe 10 iulie 2023, prevede ca instanțele de judecată să nu poată dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul inculpaților condamnați definitiv pentru infracțiunea de ucidere din culpă, dacă infracțiunea respectivă a fost săvârșită de persoane care au condus un vehicul fără permis de conducere sau sub influența alcoolului ori a altor substanțe.
Propunerea legislativă pentru modificarea articolului 91, alineatul 3, indice 1 din Codul penal va fi dezbătută de Camera Deputaților, for decizional în acest caz.

 

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ