SENZAŢIONAL! Cine cere EXCOMUNICAREA politică a lui Laszlo Borbely

| 12 mar, 22:44

Asociaţia pentru Implementarea Democraţiei (AID) solicită excluderea din UDMR a lui Laszlo Borbely şi critică dur decizia de miercuri a Camerei Deputaţilor de a respinge cererea de încuviinţare a urmăririi penale a acestuia, potrivit Agerpres.

"AID condamnă gestul celor 154 de colegi parlamentari ai lui Borbely de a vota împotriva cererii procurorilor DNA de începere a urmăririi penale pe numele lui Laszlo Borbely şi consideră că este unul de afrondă la adresa justiţiei atâta vreme cât DNA a solicitat de îndată începerea urmăririi penale, iar Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a avizat favorabil cererea procurorului general de încuviinţare a începerii urmăririi penale în cazul deputatului Laszlo Borbely", se arată într-un comunicat al asociaţiei.

Reacţia Ambasadei SUA în cazul lui Laszlo Borbely

Asociaţia reaminteşte faptul că a semnalat în februarie, când 71 de senatori au votat împotriva ridicării imunităţii lui Varujan Vosganian, că aceste ''gesturi'' ar putea avea ca posibil efect anularea atitudinii corecte, principiale a deciziilor luate în ultima vreme de Parlament ''şi în concordanţă cu solicitările cetăţenilor români la votul din 16 noiembrie 2014''.

Totodată, AID atrage atenţia că acest aspect va fi ''cu siguranţă reflectat în următorul raport al Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV)'' şi solicită conducerii UDMR demiterea din calitatea de membru al partidului a lui Laszlo Borbely ''în vederea consolidării imaginii democratice şi pro-justiţie a partidelor politice''.

 

loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO
h
1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
13 mar, 07:01
Vasile
Noutate absoluta, doar acum!
Noutate absoluta, doar acum! Oferta este acum un fenomen, pentru ca tot mai multi oameni s-au convins de seriozitatea noastra! NU este necesara nici un fel de experienta! Oferim curs gratuit si complet de instruire de la zero! sellectam urgent dezvoltatori de proiect pentru piata nationala si mondiala. Plata castigurilor realizate este garantata prin contract legal. Se lucreaza part-time (in timpul liber) sau full-time, la alegere. Cerem seriozitate maxima si dorinta de a invata ceva absolut nou si de viitor. Va oferim alte detalii dupa ce trimiteti textul ”Info” la adresa de email: [email protected]

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ