Ce spune Kelemen Hunor despre afirmația că 'România este Statul Islamic al UE'

| 13 mar, 18:23

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat vineri, la Miercurea Ciuc, că Uniunea nu poate fi de acord cu afirmația că 'România este Statul Islamic al UE', iar problemele pe care le are comunitatea maghiară trebuie rezolvate în țara noastră.

'Noi am spus că nu suntem de acord cu astfel de caracterizări. Și nu putem să fim de acord. Dacă avem probleme, acele probleme trebuie discutate aici și avem probleme care trebuie rezolvate, și dacă mă refer doar la Universitatea de Medicină și Farmacie (nr—de la Târgu Mureș) ca la o problemă veche și foarte serioasă, tot aici vom găsi rezolvarea. Dar nici nu pot să fiu de acord cu interzicerea anumitor drepturi și libertăți, fiindcă o prostie provoacă o altă prostie', a spus Kelemen Hunor.

Potrivit MTI, la o manifestare care a avut în data de 10 martie, la Budapesta, liderul Societății pentru Ținutul Secuiesc, Arpad Gyorgy-Mozes, a afirmat că ''România este Statul Islamic al Uniunii Europene a secolului XXI''.

Acesta a mai declarat că secuilor din România le este interzisă libertatea de exprimare și a insistat că autoritățile române au în vedere distrugerea patrimoniului arhitectonic al secuilor.

Declarațiile au fost catalogate ca inacceptabile și în afara spiritului european de către ministrul român al Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, care a avut, joi, o convorbire telefonică cu omologul său ungar, Peter Szijjarto.

loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ