Tăriceanu, DECLARAŢIE DURĂ în plenul Parlamentului

| 30 iun, 18:27

Preşedintele Senatului şi copreşedinte al Partidului Alianţa Liberalilor şi Democraţilor, Călin Popescu Tăriceanu, a susţinut, marţi, în şedinţa plenului Parlamentului în care se votează noul director SIE, că şeful statului, Klaus Iohannis, "doreşte în posturile cheie să îşi pună oamenii de încredere", potrivit Agerpres.

"Am văzut cu toţii perioadele nefaste în care o singură formaţiune politică şi liderul ei au deţinut puterea şi mă refer la perioada 2009-2012, cu Traian Băsescu preşedinte şi PDL la guvernare. Probabil că această lecţie i-a făcut pe mulţi români să fie extrem de reticenţi de a mai repeta greşeala şi acest lucru s-a manifestat cu precădere la alegerile prezidenţiale din 2014. (...) Se pare că deţinerea monopolului puterii trebuie să îi vizeze numai pe unii. În momentul de faţă asistăm, în România, la recompunerea monopolului puterii de către actualul preşedinte, care doreşte în posturile cheie să îşi pună oamenii de încredere", a spus Tăriceanu.

El a explicat că, în opinia sa, nominalizarea lui Mihai-Răzvan Ungureanu la şefia SIE este nepotrivită şi pentru că preşedintele Klaus Iohannis nu a consultat partidele parlamentare cu privire la această propunere.

"Al doilea motiv care mă pune pe gânduri este faptul că preşedintele a evitat să mai facă o consultare cu partidele parlamentare pentru numirea directorului SIE, aşa cum a făcut-o în cazul SRI. Ar fi fost un demers care s-ar fi înscris într-o logică elementară. Îmi pun întrebarea: De ce oare a refuzat să mai facă acest lucru? Sunt multe răspunsuri", a mai spus preşedintele Senatului.

Tăriceanu a adăugat că propunerea şefului statului pentru funcţia de director al SIE are "darul" de a crea impresia că "regimul Băsescu se recompune încet-încet".

"Azi suntem chemaţi să ne pronunţăm asupra unei propuneri care are darul, pentru foarte mulţi români, să le reclădească imaginea că regimul Băsescu se recompune încet-încet. Cei mai de seamă reprezentanţi ai regimului Băsescu încep să reapară după ce aceştia, la alegerile din 2012, au fost repudiaţi de o mare parte a electoratului. (...) Astăzi, din păcate, în persoana domnului Ungureanu nu văd decât reîntoarcerea în posturi cheie a oamenilor fostului preşedinte şi cred că este un lucru regretabil, la care membrii vechiului PNL ar trebui să reflecteze înainte de a decide", a mai spus el.

 

loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ