Tăriceanu, despre invitarea 'străzii' la consultările de la Cotroceni

| 05 noi, 16:48

Călin Popescu-Tăriceanu, preşedintele Senatului,  consideră că soluția președintelui Klaus Iohannis de a se consulta cu societatea civilă și 'strada' la Cotroceni poate fi o modalitate, dar susține că societatea românească funcționează într-un cadru democratic care trebuie respectat.

"Ca oameni politici trebuie să arătăm și care este vocea societății, dar fără îndoială într-o democrație, și într-o democrație parlamentară există mecanisme democratice, instituții care au reprezentativitate, adică cele rezultate din votul direct al cetățenilor. Cred că nu putem să punem în discuție reprezentativitatea instituțiilor și a Parlamentului. (...) Președintele, sigur, are libertatea să procedeze cum consideră într-un moment de criză politică majoră, în care există și alte voci care poate nu au libertatea de expresie în Parlament. Poate să fie și aceasta o modalitate, dar, până la urmă, funcționăm într-un cadru democratic, constituțional, care trebuie să fie respectat și pe care președintele înțelege să îl respecte. N-am niciun fel de dubiu în această privință", a afirmat, joi, Tăriceanu, la Senat.

El a subliniat că Parlamentul reprezintă reflectarea societății românești. "Că Parlamentul e bun sau rău e reflectarea societății românești. Nu e nici mai bun, nici mai rău, decât societatea în ansamblul ei", a adăugat acesta.

Președintele Klaus Iohannis le-a transmis joi celor care au ieșit în stradă zilele acestea că va ține cont de solicitările lor.

El a anunțat că, în continuarea consultărilor cu partidele parlamentare pentru desemnarea unui nou premier, va consulta societatea civilă și "strada".

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ