Tăriceanu: Este esențială recunoașterea independenței și suveranității Moldovei

| 18 mar, 2014

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, consideră esențială, în contextul crizei din regiune, recunoașterea independenței, suveranității și granițelor Republicii Moldova, o garanție în acest sens fiind reprezentată de parcursul european al acesteia.

"România rămâne ancorată în câteva principii. Considerăm esențială, din partea tuturor jucătorilor politici, recunoașterea independenței și suveranității Moldovei și recunoașterea conturului ei teritorial. Moldova are în România un puternic susținător, pe calea reformelor, modernizării ei și pe calea apropierii de UE. Suntem, probabil, țara care susține cel mai mult acest proces de reforme și ne bucurăm de pașii pe care Republica Moldova i-a făcut în acest sens, pași care trebuie să continue și care pot reprezenta cea mai bună garanție pentru ca Moldova să nu aibă de suferit în contextul în care întreaga regiune este afectată de o serie de crize și de conflicte înghețate", a spus Tăriceanu, marți, la Palatul Parlamentului, conform Agerpres.

Totodată, Călin Popescu Tăriceanu a adăugat că, în perioada imediat următoare, oficialii români urmează să ia o poziție în sensul reconfirmării sprijinului pe care îl acordă statului vecin.

"Nu îmi rămâne decât să subliniez faptul că, în aceste zile, vor urma consultări oficiale la nivel înalt, care vor reconfirma acest sprijin pentru Moldova și sunt convins că UE și toate țările membre și nu numai, comunitatea internațională va avea un punct de vedere similar cu punctul nostru de vedere", a conchis Tăriceanu.

Președintele rus Vladimir Putin a semnat, marți, cu conducerea Crimeei un acord pentru alipirea peninsulei la Rusia, acord care a intrat imediat în vigoare. Semnarea acordului a avut loc după un discurs pe care președintele rus l-a rostit în fața Camerelor reunite ale Parlamentului, discurs în care a subliniat că peninsula Crimeea a fost și rămâne în inima rușilor 'parte integrantă a Rusiei', dând asigurări în același timp că Moscova nu dorește o scindare a Ucrainei.

loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO
h
Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ