Tăriceanu îl atacă pe Crin la Constituție

| 30 mai, 2013

Atunci când spune că PNL a acceptat o „mică revizuire” a Constituției, Călin Popescu Tăriceanu îl acuză de fapt pe șeful liberalilor că a cedat în fața PSD pentru a fi sigur că își păstrează sprijinul acestora în competiția pentru Palatul Controceni.

În ciuda ofensivei menite să reinstaureze disciplina în partid și să îi reducă la tăcere adversarii, Crin Antonescu se vede din nou puternic criticat. De această dată, atacul vine din partea lui Călin Popescu Tăriceanu, care nu a ezitat să critice excluderea membrilor fondatori ai IRL, sugerând că „executia publică” a lui Andrei Chiliman nu rezolvă problema de fond.

Chiar dacă nu a afirmat cu subiect și predicat că decizia luată de BPN al PNL ar fi eronată, Tăriceanu a spus cât se poate de clar că pentru rezolvarea situației dificile în care se găsește formațiunea liberală trebuie avută în vedere nu întărirea diciplinei interne, ci relația cu PSD. Iar la acest capitol, Tăriceanu cere răspicat ca PNL să fie „cât mai prezent cu soluții de factură liberală la problemele cu care România se confruntă azi” și să își păstreze propria identitate în fața social-democraților. Adică exact ceea ce, spune Tăriceanu, nu s-a întâmplat în negocierile privind propunerile pentru modificarea Constituției, în cadrul cărora PNL pare că a cedat pe linie în faţa PSD.

Călin Popescu Tăriceanu, un binecunoscut adept al regimului parlamentar, care a depus un lobby intens în ultima perioadă pentru ca alegerea președintelui să fie făcută de către Parlament, chiar dacă o asemenea variantă nu are, conform sondajelor de opinie, susținere populară, se arată deci nemulţumit de poziţionarea PNL pe marginea revizuirii Constituţiei. În cazul de față însă, fostul lider al PNL nu face decât să se folosească de această idee pentru a-l ataca pe Crin Antonescu, cel care s-a băgat singur în groapa cu lei, visând cu aroganţă la titlul de nou „părinte al Constituţiei”.

Atunci când spune că PNL a acceptat o „mică revizuire” a Constituției, Călin Popescu Tăriceanu îl acuză de fapt pe șeful liberalilor că a cedat în fața PSD pentru a fi sigur că își păstrează sprijinul acestora în competiția pentru Palatul Controceni.

Succesul în competiția prezidențială îi este absolut necesar lui Crin Antonescu personal. În această competiție, liderul PNL joacă pe o singură carte nu doar șefia formațiunii liberale, ci și viitorul său în politică. Or, pentru a avea vreo șansă la fotoliul prezidențial, Antonescu are nevoie de aportul social-democraților, care trebuie să fie dispuși să sprijine efortul de campanie pentru cucerirea celei mai înalte funcții în stat.

Relația cu PSD a fost însă serios tensionată în ultima perioadă, ca urmare a faptului că liderul PNL a tolerat în partid voci, precum cea a lui Sorin Roșca Stănescu, care și-au permis să se poziționeze în opoziție față de guvernare și să arunce cu noroi în colegii de alianță. Social-democrații lui Victor Ponta au reclamat în acest context, pe drept cuvânt, că PNL are un comportament duplicitar în interiorul USL și au cerut mai multă solidaritate în cadrul Uniunii.

Or, solidaritatea se traduce în ultimă instanță prin coerență de mesaj și acțiune. Din această perspectivă, armonizarea pozițiilor dintre social-democrați și liberali cu privire la modificarea Constituției avea caracterul unui test pentru unitatea USL. În negocierile care au avut loc în acest sens, Crin Antonescu mai avea la dispoziție foarte puțin spațiu de manevră: lipsa unui acord convenabil pentru PSD risca să îi ostilizeze iremediabil pe social-democrați și să arunce în aer USL. Așa că a trebuit să cedeze. Cu un preţ însă. Deschiderea unor nou răni în PNL şi asumarea clară a unei poziţii secundare a liberalilor, lucru criticat fără ascunzişuri de Călin Popescu Tăriceanu.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ