Tradiţii în Săptămâna Patimilor: Ce să faci în Marţea cea Mare ca să nu sărăceşti

| 15 apr, 2014

Marţi, a doua zi a Săptămânii Mari, ultima treaptă a urcuşului duvohnicesc pe care Postul ne-o pune în faţă, reprezintă o pregătire în rugăciune pentru patimile Mântuitorului Hristos.

“În aceste momente ne reamintim şi retrăim ultimele zile din viaţa Mântuitorului, cu întreaga lor tensiune şi dramă lăuntrică, într-o stare de sobrietate şi măreţie în acelaşi timp, de tristeţe, dar şi de bucurie, de pocăinţă, dar şi de nădejde. Fiecare zi are un înteles şi un mesaj foarte clar şi adânc”, spune părintele Ramon Eugen Ilie, protopopul Călăraşiului, slujitor al Domnului la biserica Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena. Marţea cea Mare ne pregăteste pentru intrarea în cămara Mântuitorului, cu parabola celor zece fecioare. “Citind această pildă transmisă de Sfinţii Apostoli şi Evanghelişti ne pregătim pentru cea de-a doua venirea a Mântuitorului. El este Mirele, iar noi trebuie să fim mereu gata să-l întâmpinăm. Să avem candela credinţei aprinsă în suflet şi dăm dovadă de putere, pentru că numai astfel putem ajunge în Împărăţia veşnică”, spune părintele Ramon.

Minunatul undelemn al milostivirii

Când Domnul se suia la Ierusalim şi se ducea la Patimă a spus ucenicilor Săi şi această parabolă, pentru ca nu cumva cineva trăind în feciorie să nu se îngrijească şi de celelalte virtuţi şi mai ales de milostenie. Pe cinci dintre fecioare le numeşte întelepte căci împreună cu fecioria au avut şi minunatul şi îmbelşugatul undelemn al milostivirii. Pe celelalte cinci le numeşte nebune pentru că, deşi şi ele aveau virtutea fecioriei, nu aveau în aceeaşi măsură milostenie. “Pe când se scurgea noaptea acestei vieţi au adormit toate fecioarele, adică au murit. Cu adevărat moartea se numeşte somn. Pe când dormeau ele, strigăt mare s-a făcut la miezul nopţii; cele care au avut undelemn din belşug au intrat cu Mirele la deschiderea uşilor, iar cele nebune, pentru că nu aveau undelemn din destul îl căutau după ce s-au sculat din somn. Aici trebuie să subliniem câteva învăţăminte. Cele cinci fecioare care au rămas fără undelemn simbolizează lumea care aleargă după grijile acestei vieţi: ne preocupăm îndeaproape de bani, de ceea ce mâncăm sau de ceea ce bem. Uităm lucrul cel mai important: sufletul. Abia atunci când avem nevoie de Dumnezeu, când ne loveşte necazul, ne dăm seama că uşile şi ne închid, la fel ca celor cinci fecioare neînţelepte”, spune părintele protopop al Călăraşiului, Ramona Eugen Ilie.

"Marţea seacă" se respectă cu sfinţenie

Creştinii din Bărăgan respectă o serie de credinţe populare în Săptămâna Patimilor. “Marţea seacă” se ţine să nu sece grânele, laptele şi să nu sărăcească oamenii. "În general, nu se lucrează în gospodărie pentru a nu abate asupra ta cele rele. Ştiu asta de când eram copil. Părinţii noştri nu ne dădeau voie să mai muncim şi nici ei nu mai lucrau nimic. În Săptămâna Mare e păcat să mai roboteşti", spune Elena Niţu, 85 de ani, pensionară, din comuna Radu Negru. Oamenii merg seara la biserică unde, începând cu ora 17.00 încep slujbele de priveghere. Deniile sunt săvârşite în fiecare biserică de către preoţi şi semnifică o pregătire în post şi rugăciune pentru întâmpinarea Învierii Domnului, duminică, 20 aprilie, dis- de-dimineaţă.

 

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

2 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
15 apr, 2014
Parintele Alcoolie
Stimati credinciosi, vedeti ca maine vin sa va miruiesc. Tarifele sunt dupa cum urmeaza:
1. 100 de lei - Evanghelia, patrafirul, crucea si mana dreapta, plus bonus de tamaiere all-inclusive;
2. 80 de lei - Patrafirul, mana dreapta si somoiogul de busuioc cu care va dau in freza;
3. 50 de lei - Patrafirul si crucea plus mana stanga cu care ma scarpin la boase;
4. 20 de lei - Doar patrafirul, zgarcitilor. Sa nu va imaginati ca intrati in rai cu banii ascunsi in chiloti;
5. 10 lei - Va dau sa pupati salamul barbos, ca altceva nu meritati, paduchilor;
6. 5 lei - Ma sterg la cųr cu mutrele voastre diforme;
7. Moca - Sa mergeti la biserica sa va agheasrnuiasca parintele Cocalarie, pampalailor.
15 apr, 2014
BOR Breaking News
Biserica Ortodoxa Romana si Miscarea pentru Integrare Spirituala in Absolut au semnat un acord pentru comercializarea unei noi bauturi energizante numita Pishorade. Formula secreta a fost dezvoltata in laboratoarele comune ale BOR si MISA de specialistii in spirale urinare. Principalele componente care stau la baza noii bauturi energizante sunt aghiasma si urina ezoterica. Aceasta bautura ajuta enorm la absorbtia completa a compusilor fecaloizi din dieta crestinilor pupatori de bvci facatoare de minuni.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ