Traian Băsescu: „Am refuzat politicos” o șpagă de 1.000 de dolari la Anvers (documente CNSAS)

| 13 feb, 2014

Traian Băsescu a refuzat o șpagă în bani și în lucrări de amenajare a locuinței sale de serviciu de la Anvers, în 1988, contra unor contracte de furnizare de piese de schimb pentru navele românești, la prețuri peste cele ale pieței. Asta reiese din documentele CNSAS atașate noii adeverințe de necolaborare cu Securitatea pe numele președintelui.

Traian Băsescu negocia contractele de furnizare de piese de schimb pentru navele românești și alimente pentru echipaj, în perioada în care conducea reprezența NAVROM de la Anvers.

VEZI AICI INTEGRAL DOCUMENTUL EMIS DE CNSAS

Printre documentele pe care CNSAS le-a găsit în arhivele Securității se află și două note atribuite lui Traian Băsescu, una din 1988 și alta din 1989. Băsescu descria în notele descoperite modul în care negocia contractele cu diverșii furnizori de piese de schimb și alimente. Atâta vreme cât se afla la cheremul a doi furnizori străini, care profitau și de faptul că puteau bloca navele românești în port, Traian Băsescu a notat că trebuia să accepte condițiile acestora, adică prețuri mult umflate la piesele de schimb. Ca o compensație mică, mai nota Băsescu, echipajul putea cumpăra alimente, băurui și țigări la prețuri foarte mici, pe care furnizorul și le permitea ca urmare a profiturilor uriașe pe care le obținea la piese de schimb.

Pe măsură ce concurența pe piața pieselor de schimb a crescut, Băsescu nota că a putut să renegocieze contractele în condiții avantajoase pentru NAVROM. Ba chiar, a adăugat el, pentru a obține exclusivitate în livrarea de echipamente, directorul unei firme furnizoare a încercat să-l mituiască cu bani și lucrări de amenajare a locuinței sale de serviciu de la Anvers, pe care Traian Băsescu a raportat că le-a „refuzat politicos”, asigurându-și superiorii că, dacă va avea nevoie să schimbe ceva la locuința sa, o va face „în baza drepturilor legale”. Mita în bani era în valoarea de 30.000 de franci belgieni, ceea ce, la cursul mediu din 1988, însemna cam 1.000 de dolari americani.

În final, Băsescu sugera ca firma respectivă să nu fie eliminată cu totul din lista de furnizori, ci doar „marginalizată”, deoarece la momentul oportun se va putea profita de stocurile mari de piese de schimb potrivite pentru navale românești, piese care vor putea fi negociate la prețuri mult mai bune.

A doua notă atribuită lui Traian Băsescu datează din septembrie 1989 și descrie modul în care a reușit să pună pe picioare o nouă linie comercială pe ruta Rotterdam - Felixtowe - Anvers - Piraeus - Salonic - Constanța pentru navele românești, rută pe care a reușit să o aducă la un nivel de profitabilitate într-un timp destul de scurt.

CNSAS a anunțat joi că, în urma studierii unor documente noi din arhivele Securității, a eliberat o nouă adeverință de necolaborare cu Securitatea pe numele lui Traian Băsescu.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

4 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
16 feb, 2014
Aljazira
Cel
Asta ne crede idioti pe toti si minte de ingheata apele ,pai dintre toti colegii lui de liceu a fost cel mai mare si feroce turnator la Securitate ,n-o spun eu ,o spune colonelul Adamescu care a fost profesorul lui
17 feb, 2014
BOMBONEL
cc
Adamescu nu a fost niciodata profesor la institutul de marina minte cu nerusinare .Realizarile lui Basescu de ce nu le comentati? Halal impartialitate slugoilor
14 feb, 2014
kostas
am refuzat .......
Zau, eu unul nu te cred
16 feb, 2014
vasile
basescu refuza mita
il cred a refuzat pentru ca a fost prea putin

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ