Traian Băsescu: Sănătatea unei națiuni este o prioritate majoră. Noi încă menținem sistemul de sănătate de tip stalinist

| 05 sep, 14:11

Fostul președinte Teraian Băsescu a vorbit sâmbătă, la Școala de vară a PMP, desfășurată la Mamaia, despre prioritățile României, menționând că una dintre acestea este sănătatea. În acest context, Băsescu a atras atenția asupra faptului că țara noastră menține încă un sistem de sănătate de tip stalinist.

Fostul șef al statului a început însă prin a sublinia că intrarea României în zona euro sau în spațiul Schengen nu pot reprezenta obiective de țară, așa cum a spus președintele Klaus 
Iohannis, întrucât acestea au fost asumate prin Tratatul de aderare la UE.

„Alte priorități se constituie într-o listă enorm de lungă. Vă asigur că cea a spus domnul președinte Iohannis că obiectivul de țară este intrarea în zona euro face parte din exprimările care nu au acoperire în cunoașterea Tratatului de aderare. România nu își poate fixa ca obiectiv de țară să intre în zona euro sau Schengen pentru că  acestea sunt obligații asumate prin Tratatul de aderare”, a spus Băsescu. 

”Aș vedea prioritate zero, sănătatea. Dezbaterile legate de medici ne obligă să facem din sănătate o prioritate. Vă asigur că sănătatea unei națiuni este o proritate majoră. Noi încă menținem sistemul de sănătate de tip stalinist. Aș aduce aminte că am avut la Cotroceni o comisie care a pus un diagnostic sistemului de sănătate. Guvernul Ponta încearcă să rezolve 
problema medicilor, mărindu-le salariile cu 25%. Nu va avea niciun efect asupra calității actului medical”, a mai declarat Băsescu. 

”Mulțumesc PMP că a depus un proiect în care medicul lucrează cu contract cu spitalele, în care este plătit pentru ce face, cu tarife stabilite. Numai așa vom restabili demnitatea medicilor. Eu vă spun deschis. Medicii pleacă pentru că sunt tratați ca funcțonarii publici și legislația română nu permite să fie plătiți în funcție de ceea ce fac. Medicul este plătit ca un funcționar mediocru. 
Aici avem și o problemă chiar a medicilor. Am văzut reacția lor pe internet și când au fost chemați pentru o manifestație publică, de la vreo 15.000 care semnaseră, s-au prezentat 15. Este și acesta un semnal. Eu vă propun să faceți din sistemul de sănătate o prioritate”, a mai spus Traian Băsescu.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ