Un membru CSM comentează acid situaţia ELENEI UDREA: Nu e normal să arunce instituţiile în aer

| 11 feb, 17:58

Judecătorul Horaţius Dumbravă, membru al CSM, spune, referindu-se la acuzaţiile Elenei Udrea, că nu e normal să fie aruncate în aer toate instituţiile din România pentru că cineva are o problemă de natură penală şi că justiţia ”nu se face la televizor, ci în faţa organelor judiciare”.

Prezent miercuri la Ploieşti, unde a asistat la şedinţa de bilanţ a Curţii de Apel, judecătorul Horaţius Dumbravă, fost preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), a afirmat că, în opinia sa, nu este normal ca cei care au probleme de natură penală ”să arunce în aer” instituţiile din România.

”Nu e normal să aruncăm în aer toate instituţiile din România pentru că cineva are o problemă de natură penală. Trebuie să şi-o rezolve în faţa organelor judiciare, să aşteptăm rezultatul acestor organe judiciare. Justiţia nu se face la televizor, ci în primul rând în faţa organelor judiciare”, a spus Horaţius Dumbravă.

Întrebat dacă se referă la deputatul Elena Udrea atunci când face astfel de afirmaţii, Dumbravă a spus că se referă ”în special la doamna Elena Udrea, pentru că de acolo a pornit toată discuţia”.

Citeşte şi: INCENDIAR: Dacă Ponta câştiga alegerile, Kovesi şi Coldea erau în CĂTUŞE!

De asemenea, referindu-se la Elena Udrea, Horaţius Dumbravă a adăugat: ”Eu sper să-şi dovedească nevinovăţia, sau, mă rog, să nu se confirme vinovăţia aparentă pe care o aduc procurorii”.

Horaţius Dumbravă a mai spus că rolul DNA şi al SRI ”a fost recunoscut atât de Comisia Europeană, cât şi de NATO”.

Întrebat dacă reprezentanţii sistemului judiciar simt presiune în urma afirmaţiilor făcute de unii politicieni în legătură cu activitatea lor, Dumbravă a răspuns că oamenii din sistem nu mai resimt această presiune, dar că justiţia trebuie ”să stea deoparte de orice acuzaţii nefondate”.

„Sistemul de justiţie s-a maturizat. Nu mai simte fiecare procuror sau judecător acest tip de presiune. În schimb, există această neîncredere în conceptul de justiţie în momentul în care se aruncă astfel de acuzaţii. Noi trebuie să păstrăm o justiţie independentă şi la nivelul aparenţei. De aici vine şi această nevoie de a spune că justiţia ar trebui să stea deoparte de orice astfel de acuzaţii, nefondate, fără a fi în spate elemente concrete. Dacă există elemente concrete, metoda normală şi firească este cea a unui denunţ făcut la organele judiciare sau să fie sesizat Consiliul Superior al Magistraturii sau alte organe în drept şi aceste organe în drept să verifice toate afirmaţiile care se fac”, a adăugat Horaţius Dumbravă.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
17 mar, 17:53
elahim
Un membru CSM comentează acid situaţia ELENEI UDREA: Nu e normal să arunce instituţiile în aer - See more at: http://www.obiectiv.info/un-membru-csm-comenteaza-acid-situatia-elenei-udrea-nu-e-normal-sa-arunce-institutiile-in-aer_66207.html#comentarii
Avand in vedere coruptia din sistemul de justitie Da facem justitie la TV sau in strada.Justia e zero in romania mancati banii din bugetul de stat degeaba plus luati si mita si va acoperiti spatele unul la altul.Sunteti costituiti in grup infractional.Toti sunteti ca si TONI GREBLA,de asta e liber acum .Cine are incredere in justita din romania e bolnav cu capul.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ