Un nou MAXIM ISTORIC pentru francul elveţian: Se apropie de 4,6 LEI

| 23 ian, 13:27

Cursul de schimb al leului în raport cu francul elvețian a crescut puternic vineri dimineața pe piața interbancară, pendulând între 4,5327 lei/franc în jurul orei 9,20 și 4,5849 lei/franc la 11,50, iar în jurul orei 12,00 se situa la 4,5822 lei/franc elvețian.

Moneda elvețiană s-a depreciat și joi, față de leu, iar Banca Națională a României /BNR/ a calculat un curs de 4,5152 lei/franc, peste cotația euro în raport cu leul, de 4,5005 lei/euro.

Moneda elvețiană a încheiat, săptămâna trecută, în apreciere puternică față de leul românesc, câștigând aproape 70 de bani în doar două zile, până la un curs oficial, calculat vineri de BNR, de 4,4228 lei/franc. Săptămâna aceasta, însă, este posibil să asistăm la o depreciere mult mai mare a leului față de franc.

În data de 15 ianuarie 2015, francul elvețian s-a apreciat puternic pe piețele internaționale, câștigând aproape 30% în raport cu moneda euro, după ce Banca Națională a Elveției (BNS) a renunțat la pragul de 1,20 franci pentru un euro, pe care l-a practicat în ultimii trei ani.

În aceeași zi, la București, leul a pierdut aproape 16% față de franc, până la un minim istoric de 4,3287 lei, cu 58,7 bani peste cotația din ședința de miercuri, de 3,7415 lei/franc.

loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ